Alfa Romeo 8C GTA

Autor: Cosmin Iordache 26 sept. 2008 Știri auto
Alfa Romeo 8C GTA

Alfa Romeo, constructor aflat sub tutela Fiat, are planuri mari cu brandul GTA, caracteristic sportivelor, tot mai multe modele aderând la divizia sportivă. După ce mezinul familiei, Mi.To a fost anunţat ca primul în procesul de "GTA-tizare", acum a venit rândul vârfului de gamă Alfa 8C să intre în clubul GTA. Mai mult de atât, acest model va fi unul aniversar, marca italiană celebrând 100 de ani de existenţă.

Şi ce cadou mai frumos de atât poţi să îţi fac, decât un upgrade la perla coroanei. Din păcate, nu se precizează câte lumănări, a se citi îmbunătăţiri sportive, va avea noul model, dar premize favorabile pentru un model cu valenţe de supercar există, dacă luăm în calcul că 8C se poate lăuda cu 450 de cai. Deci ne aşteptăm ca noul model să depăşeacă bariera celor 500 de cai.

Exemplarul din imagine a fost surprins de un fotograf olandez în apropierea circuitului de la Nurburgring şi deşi nu pare mult modificat faţă de un Alfa 8C se precizează vă sunetul motorului este unul mai baritonal.

Se preconizează că noul model va fi lansat în 2010 şi nu va fi produs în mai mult de 100 de exemplare, pentru că vorbim totuşi de o ediţie aniversară a unui model destul de exclusivist.


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide