Ai voie să depășești un motocultor prin încălcarea liniei continue?
Pe drumurile de țară, dar nu numai, este foarte posibil să întâlnești utilaje agricole care merg cu viteză redusă. Unele dintre acestea, însă, nu au dreptul legal de a circula pe o șosea publică. De exemplu, ai voie să depășești un motocultor prin încălcarea liniei continue, ținând cont că acest utilaj nu poate fi folosit pe un drum public?
Drumurile publice pot fi folosite doar de anumite vehicule și numai dacă sunt respectate toate regulile de circulație. În caz contrar pot fi aplicate amenzi și chiar pedepse cu închisoarea.
De exemplu, poți circula cu un tractor, o combină sau un alt utilaj agricol pe drumurile publice. Chiar și cu o căruță se poate circula, dacă administratorul drumului nu interzice acest lucru. Dar nu cu un motocultor.
Amendă pentru conducerea unui motocultor pe drumurile publice
Pentru că sunt destinate activităților agricole, majoritatea motocultoarelor nu sunt dotate cu lumini sau cu sisteme de semnalizare. Astfel, nu au dreptul de a circula pe drumurile publice.
„Pentru a circula pe drumurile publice, vehiculele, cu excepția celor trase sau împinse cu mâna și a bicicletelor, trebuie să fie înmatriculate ori înregistrate”, se precizează în Art. 12 din legea 195/2002.
Deoarece motocultorul e dotat cu motor, nu intră în categoria de vehicul tras sau împins, ci este autopropulsat. Dar, pentru că nu are elementele minime de siguranță impuse de lege, nu poate fi înregistrat sau înmatriculat.
Astfel, motocultorul nu poate circula, legal, pe drumurile publice din România, nici măcar pe cele din localitate. Acesta poate fi transportat de la o locație la alta doar cu un alt vehicul sau într-o remorcă.
Ai voie să depășești un motocultor prin încălcarea liniei continue?
Conform legii, nu ai voie să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire, indiferent de obstacolul întâlnit.
„Se interzice depășirea vehiculelor când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar și parțial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spațiul de interzicere”, conform Art. 120, alin. 1, lit. (i), din Codul Rutier.
Totuși, legea rutieră stabilește câteva excepții în ceea ce privește efectuarea unei depășiri. Dar aceste excepții fac referire doar la zona în care e efectuată această manevră.
„Se interzice depășirea vehiculelor pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele și bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanță mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m”, stabilește legea circulației.
Dar, în ceea ce privește nerespectarea indicatoarelor și marcajelor rutiere nu există nicio excepție.
Așadar, nu ai voie să depășești un motocultor prin încălcarea liniei continue. Aceeași situație este valabilă în cazul în care depășești un biciclist sau o mașină oprită.
Cum poți să depășești un motocultor în mod legal
Cu toate că circulația motocultoarelor pe drumurile publice este interzisă, dacă șoferii întâlnesc un astfel de utilaj, trebuie să-l depășească fără a încălca, la rândul lor, legea.
Conform legii, cel care efectuează o depășire este obligat să:
- se asigure că acela care îl urmează sau îl precedă nu a semnalizat intenția începerii unei manevre similare și că poate depăși fără a pune în pericol sau fără a stânjeni circulația din sens opus;
- semnalizeze intenția de efectuare a depășirii;
- păstreze în timpul depășirii o distanță laterală suficientă față de vehiculul depășit;
- reintre pe banda sau în șirul de circulație inițial după ce a semnalizat și s-a asigurat că poate efectua această manevră în condiții de siguranță pentru vehiculul depășit și pentru ceilalți participanți la trafic.
De asemenea, se interzice depășirea vehiculelor:
- în intersecții cu circulația nedirijată;
- în apropierea vârfurilor de rampă, când vizibilitatea este redusă sub 50 m;
- în curbe și în orice alte locuri unde vizibilitatea este redusă sub 50 m;
- pe pasaje denivelate, pe poduri, sub poduri și în tuneluri. Prin excepție, pot fi depășite în aceste locuri vehiculele cu tracțiune animală, motocicletele fără ataș, mopedele şi bicicletele, dacă vizibilitatea asupra drumului este asigurată pe o distanţă mai mare de 20 m, iar lățimea drumului este de cel puțin 7 m;
- pe trecerile pentru pietoni semnalizate prin indicatoare şi marcaje;
- pe trecerile la nivel cu calea ferată curentă şi la mai puţin de 50 m înainte de acestea;
- în dreptul staţiei pentru tramvai, atunci când acesta este oprit, iar staţia nu este prevăzută cu refugiu pentru pietoni;
- în zona de acţiune a indicatorului „Depăşirea interzisă”;
- când pentru efectuarea manevrei se încalcă marcajul continuu, simplu sau dublu, care desparte sensurile de mers, iar autovehiculul circulă, chiar şi parţial, pe sensul opus, ori se încalcă marcajul care delimitează spaţiul de interzicere;
- când din sens opus se apropie un alt vehicul, iar conducătorul acestuia este obligat să efectueze manevre de evitare a coliziunii;
- pe sectorul de drum unde s-a format o coloană de vehicule în aşteptare, dacă prin aceasta se intră pe sensul opus de circulaţie.
Cu toate că legea nu prevede excepții, polițiștii țin cont de anumite aspecte și aplică sancțiuni în spiritul legii. De exemplu, dacă banda e blocată de un motocultor oprit, nu vei fi sancționat dacă îl depășești prin încălcarea liniei continue. Dar, desigur, trebuie respectate toate celelalte reguli de depășire.