Acţiunile Ferrari se prăbuşesc după ce noul executiv al companiei a catalogat ambiţiile predecesorului său, Sergio Marchionne, drept „aspiraţionale”

Acţiunile Ferrari au scăzut cu circa 10% astăzi, cea mai mare scădere din ultimii doi ani, după ce noul CEO al producătorului auto a numit ţintele de profit stabilite de predecesorul său, Sergio Marchionne, „aspiraţionale”, potrivit Bloomberg.

Louis Camilleri, a spus în faţa analiştilor că va anunţa în luna septembrie strategia prin care vrea să atingă ţinta de a dubla profitul Ferrari până în 2020.

„Atât Sergio cât şi eu aveam aceleaşi ambiţii”, spune Camilleri, după ce a repetat de mai multe ori că ţintele anunţate de Marchionne sunt „aspiraţionale”. Acesta a mai spus că planurile fostului executiv prezintă „atât riscuri cât şi oportunităţi”.

Acţiunile Ferrari înregistraseră o scădere de 12% după acest anunţ.

Astfel, miercuri la ora 19.45, acţiunile Ferrari se tranzacţionau pe bursa din New York la 120 dolari per acţiune, în scădere cu 10% de la începutul zilei, la o capitalizare bursieră de 25 miliarde de dolari.