Acțiune a Poliției Rutiere: Zeci de mii de amenzi aplicate într-o singură săptămână

Autor: Cristian Agatie 31 aug. 2021 Știri auto

O acțiune a Poliției Rutiere la nivel național s-a soldat cu un bilanț reprezentativ pentru starea traficului: zeci de mii de amenzi au fost aplicate într-o singură săptămână, iar câteva mii de permise au fost suspendate.

Intră în Galeria FOTO

Polițiștii de la Rutieră au derulat, în săptămâna 23-29 august, o amplă acțiune de control la nivel național. Controalele s-au desfășurat, preponderent în zonele și pe tronsoanele de drum cu risc rutier ridicat, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave. Împreună cu colegii lor de la Ordine Publică, polițiștii rutieri au aplicat 38.369 de sancțiuni contravenționale, dintre care 36.545 pentru nerespectarea legislației rutiere.

Astfel, au fost aplicate 13.312 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, 497 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor, 258 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 1.662 pentru abaterile săvârșite de pietoni, 1.371 pentru abaterile săvârșite de bicicliști, 541 pentru abateri ale căruțașilor, 590 pentru depășiri neregulamentare, 472 pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice și 17.842 pentru alte abateri la regimul rutier.

Acțiune a Poliției Rutiere: Zeci de mii de amenzi aplicate într-o săptămână. Câte permise au fost suspendate?

De asemenea, au fost reținute, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce, 4.377 de permise de conducere, dintre care 1.744 pentru depășirea cu mai mult de 50 km/h a vitezei maxime legale admise, 472 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice, 590 pentru depășire neregulamentară, 258 pentru neacordarea priorității de trecere vehiculelor, 497 pentru neacordarea priorității de trecere pietonilor și 816 pentru nerespectarea altor norme rutiere care atrag suspendarea dreptului de a conduce.

Polițiștii rutieri au retras și 1.201 certificate de înmatriculare, pentru conducerea unor autovehicule având defecțiuni tehnice sau pentru neîndeplinirea unor obligații legale. Totodată, au fost constatate 534 de infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice și 183 de infracțiuni de altă natură.

Exemplele polițiștilor descriu situații dintre cele mai diverse, de la consum de droguri la conducere fără permis. Astfel, pe 29 august, o persoană de 29 ani, din comuna Brazi, județul Prahova, a condus ansamblul de vehicule format dintr-un autotractor și o semiremorcă, pe DN 1A, km 62, în localitatea Ploiești, în timp ce se afla sub influența drogurilor și având asupra sa aproximativ 250 de grame de canabis.

Pe 28 august 2021, un șofer de 38 de ani, din județul Suceava, a fost depistat în timp ce conducea un autovehicul având 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta cel puțin avea permis, spre deosebire de un alt bărbat, din Giurgiu, care a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,71 mg/l alcool pur în aerul respirat, și care nu avea permis de conducere. Un alt șofer, in județul Dolj de această dată, a condus un autovehicul pe DN 6, în afara localității Radomir, cu o viteză de 181 de km/h.

O acțiune similară, desfășurată în luna mai a acestui an, a înregistrat rezultate la fel de catastrofale, semn că șoferii nu iau în calcul sancțiunile polițiștilor atunci când încalcă regulile rutiere.

Citește și…


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide