În perioada 28 aprilie – 9 mai 2021, polițiștii rutieri au acționat, la nivel național, pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autovehicule înmatriculate în alte state.
Polițiștii au acționat la nivel național pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în special pentru prevenirea evenimentelor rutiere în care sunt implicate autoturisme înmatriculate în alte state.
Zilnic, peste 700 de polițiști rutieri au acționat în stradă, fiind verificate 80.852 de autovehicule, dintre care 9.366 erau înmatriculate în alte state.
Pentru neregulile constate, polițiștii au aplicat 47.937 de sancțiuni contravenționale, 41.113 dintre acestea fiind pentru nerespectarea legislației rutiere. Din totalul acestora, 2.406 sancțiuni contravenționale au fost aplicate conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state.
Totodată, au fost reținute 5.631 de permise de conducere, 293 aparținând conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state. Tot în cadrul acțiunii, au fost reținute 1.660 de certificate de înmatriculare, dintre care 137 eliberate de autorități din alte state.
Dintre certificatele de înmatriculare reținute conducătorilor autovehiculelor înmatriculate în alte state, 72 au fost reținute pentru lipsa inspecției tehnice periodice și 65 pentru lipsa asigurării de răspundere civilă auto. De asemenea, au fost constatate 753 de infracțiuni, pentru 34 dintre acestea fiind bănuiți conducătorii autovehiculelor înmatriculate în alte state.
La data de 28 aprilie, polițiștii din Sibiu au oprit un autoturism care circula cu viteza de 172 km/h (+ 72 km/h peste limita legală admisă pe acel sector de drum). În cauză, a fost luată măsura suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile, fiind aplicată o sancțiune contravențională, în valoarea de 1.305 lei.
La data de 1 mai a.c., polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 au oprit, pentru control, un autoturism care circula pe A1, sensul de mers către București, șoferul având suspendată exercitarea dreptului de a conduce. Câteva zile mai târziu, în data de 4 mai, polițiștii Biroului Poliție Autostrăzi A1 au oprit pentru control un alt autoturism, care circula pe A1, pe sensul de mers către Pitești. Conducătorul auto avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
Următoarea zi, polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Hunedoara au oprit pentru control un autoturism, care circula pe Drumul Național 66 A, în municipiul Vulcan. În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că șoferul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce.
În aceste cauze, au fost întocmite dosare penale pentru conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv ori al cărei permis i-a fost retras sau anulat ori căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată sau care nu are dreptul de a conduce autovehicule în România.