Acord între Netflix și GM pentru promovarea mașinilor electrice. Ce noi autoturisme vom vedea în filme

Autor: Bogdan Bârliga 05 feb. 2023 Știri auto

Netflix a ajuns la un acord cu General Motors (GM) pentru utilizarea autoturismelor electrice în mai multe filme și seriale ce vor fi difuzate de platforma de streaming.

Scopul acestui parteneriat îl reprezintă promovorea mobilității electrice și Netflix intenționează să semneze acorduri similare și cu alți producători auto.

Electrificarea cucerește și industria filmelor

Netflix a anunțat că pentru unele dintre programele sale viitoare va folosi vehicule electrice produse de compania americană General Motors, conform unui material publicat de reuters.com.

Serviciul de streaming a anunțat pe 4 februarie un acord cu GM pentru a prezenta vehicule în seriale și filme TV „acolo unde este relevant”.

Primele modele pe care le vom vedea în noile producții Netflix sunt Chevrolet Bolt, GMC Hummer și Cadillac Lyriq.

Cele două companii vor evidenția parteneriatul într-o reclamă cu Will Ferrell, care va fi difuzată în timpul Super Bowl din 12 februarie.

Netflix și GM au numit acordul „parte a unui angajament pentru un viitor mai durabil”, dar nu au fost dezvăluite și condițiile financiare ale acestui parteneriat.

În ce filme vom vedea autoturismele electrice de la GM

Netflix a spus că îi va ajuta pe creatori „să înțeleagă mai bine modul în care vehiculele electrice pot completa și îmbunătăți poveștile lor”.

Primele producții video unde vom vedea vehiculele electrice ale GM sunt „Love is Blind”, „Queer Eye” și „Unstable”.

Producțiile Netflix vor include și vehicule electrice produse de alți producători de automobile, au mai previzat reprezentații companiei de streamig.

Cum poți să te uiți la Netflix dacă ai o mașină produsă de Tesla

Netflix a creat un întreg ghid despre cum să dai vezi filme și seriale dacă ai un model de la Tesla. Șoferii învață astfel cum să-și configureze contul și cum se poate deconecta.

Posesorii de Tesla au primit cu entuziasm vestea că pot beneficia de serviciul Netflix la bordul mașinilor lor. Începând de anul trecut, aceștia au ce face atunci când se opresc la stațiile de încărcare pentru a realimenta bateria.

Este necesară o conexiune rapidă la internet pentru a vedea imaginile la rezoluție maximă, de care modelele Tesla beneficiază deja, prin intermediul pachetelor Standard Connectivity sau Premium Connectivity. Acesta din urmă este recomandat pentru transfer ridicat de date și este contra cost.

Utilizatorii pot activa subtitrarea și pot alege chiar sunet surround. Dar pentru a ajunge acolo, trebuie să deschidă secțiunea Entertainment (Divertisment) pe ecranul tactil, să selecteze Netflix și să urmeze pașii recomandați până când vor primi mesajul: “Dispozitivul tău este acum conectat la contul Netflix. Vizionare plăcută!”


Urmărește Promotor.ro pe Google News


Sursa foto: General Motors


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide