Mazda România a înregistrat cele mai bune vânzări din istoria mărcii pe piața locală pe parcursul anului fiscal 2021-2022, cu un total de 2.794 de unități comercializate.
În primele trei luni din 2022, compania a înregistrat o creștere cu 102% a modelelor vândute în România față de aceeași perioadă a anului precedent. Cel mai vândut model a fost SUV-ul compact CX-30 cu 307 de modele comercializate în primul trimestru.
Mazda3 și CX-5 au fost următoarele cele mai vândute modele cu 167, respectiv 110 unități livrate în primele trei luni ale anului curent.
Primul model electric, MX-30, a fost livrat către nouă clienți în perioada analizată. În ceea ce privește luna martie, au fost vândute 308 unități, mai mult cu 168% față de aceeași lună din 2021.
„Ne bucurăm să vedem că și în primul trimestru rezultatele sunt în creștere, înregistrându-se o dublare față de anul precedent. Totodată, am obținut un nou record de vânzări în anul fiscal care abia s-a încheiat, cu 2.794 de unități livrate în toată țara. În continuare CX-30 rămâne cel mai apreciat și vândut model din România, surclasând celelalte modele din gamă. Am încredere că vânzările din acest an vor fi susținute și de SUV-ul CX-60, primul nostru model plug-in hybrid, care consolidează tranziția către segmentul premium”, a declarat Cristian Rigu, Country Manager Mazda România.
Mazda a prezentat noua Mazda CX-60 PHEV cu 327 de cai putere, primul model hibrid plug-in al mărcii pentru piața europeană. Designul interior elegant introduce conceptele Kaichou – un element de perturbare care amestecă diferite materiale și texturi, precum lemnul de arțar, pielea nappa, materialele textile japoneze prelucrate într-o manieră unică și detalii cromate și Musubu – arta de a îmbina textilele. Musubu a fost inspirația pentru cusăturile detaliate de pe tabloul de bord.
În următorii trei ani, Mazda lansează cinci noi produse electrificate care incorporează arhitectura sa de platforme cu soluții multiple. După 2025, compania va lansa noua sa Skyactiv EV Scalable Architecture – tehnologie unică ce va permite companiei să construiască eficient mașini electrice de toate dimensiunile folosind o singură platformă comună.