Mesajul dur al MAI după accidentul din Iași în care 7 persoane au decedat

Publicat: 02 02. 2022, 12:41
Actualizat: 02 02. 2022, 17:13

This browser does not support the video element.

După accidentul de marți dimineață (1 februarie), în care 7 persoane și-au pierdut viața, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a transmis un mesaj la adresa șoferilor. Incidentul rutier a avut loc pe o șosea din județul Iași.

„Din primele date, un autocamion intră pe contrasens, acroșează o ambulanță, apoi intră în coliziune frontală cu o autoutilitară. Rezultatul: 7 persoane decedate și alte trei rănite. STOP! Este mult prea mult…DEMULT ESTE MULT PREA MULT”, a transmis MAI pe pagina oficială de Facebook.

Tragedia s-a petrecut după ce șoferul unui camion de mare tonaj a intrat pe contrasens într-o curbă și a lovit, una după alta, atât ambulanța cât și o autoutilitară plină cu muncitori, aflată în spatele salvării.

”ÎNȚELEGEȚI O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA!”

Șoferul camionului a murit pe loc, iar odată cu el s-au stins și toți cei șase oameni din microbuz. Unii dintre ei au fost aruncați prin parbriz de forța năucitoare a impactului mortal.

„Vă rugăm insistent! CONDUCEȚI PREVENTIV! Asigurați-vă temeinic atunci când intrați în depășire! Atenția trebuie să fie la drum, nu la telefonul mobil! Nu circulați peste viteza legală admisă, nu conduceți sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise! Nu uitați că nu sunteți singurii participanți la trafic, iar șoselele nu vă aparțin! Teribilismul vostru poate face ca această imagine să fie ultima amintire a familiei despre voi! ÎNȚELEGEȚI O DATĂ PENTRU TOTDEAUNA!”, continuă mesajul postat de MAI.