Cel mai controversat accident al anului. Un BMW cu volan pe dreapta și un TIR
Cel mai controversat accident al anului a avut loc între un BMW cu volan pe dreapta și un TIR. Autoturismul a depășit autotrenul în momentul în care acesta din urmă efectua virajul la stânga. Cine este vinovat?
Șoferul TIR-ului a publicat imaginile pe YouTube. Acesta filmase întreg itinerariul cu o cameră montată pe cap și cu o alta în parbriz. La un moment dat, în satul Pietroiu din județul Călărași, chiar observă că șoferul unui BMW cu volan pe dreapta tot încearcă să-l depășească. Acesta se retrage pe sensul său de mers atunci când observă vehiculele venind din sens opus.
La un moment dat, conducătorul autoturismului își pierde răbdarea și se angajează în depășire. Acesta nu observă că TIR-ul efectuează virajul la stânga. Cele două vehicule se lovesc, iar BMW-ul ajunge în curtea unei case. Miraculos, mașina a trecut chiar printr-o despărțitură din gard și a fost la doar câțiva centimetri de a lovi în plin un stâlp de electricitate. Din fericire, niciunul dintre cei doi șoferi nu a fost rănit.
Accident controversat, cine e vinovat: șoferul de TIR sau cel de BMW?
Imaginile publicate pe YouTube și distribuite pe Facebook au provocat un val de controverse. Este vinovat șoferul de TIR pentru că nu s-a asigurat sau șoferul de BMW pentru că a depășit pe stânga vehiculul care voia să vireze la stânga?
Incidentul se poate analiza simplu. Ce nu se vede foarte clar pe filmare este că pe partea dreaptă apare, la un moment dat, un indicator care anunță un viraj la dreapta, iar marcajul este continuu în acea zonă. Șoferul autoturismului BMW cu volan pe dreapta se angajează în depășire fără să țină cont de acești factori.
Încă un detaliu poate decide dacă este vorba despre o culpă comună. Nu putem să știm dacă șoferul de TIR a semnalizat intenția de a schimba direcția. Potrivit articolului 54 din OUG 195/2002, acesta avea obligația de a se asigura și de a face manevra fără să perturbe circulația sau să pună în pericol siguranța celorlalți participanți la trafic. Poliția poate decide că șoferul de TIR nu s-a asigurat corespunzător.
Dar conform articolului 120, este interzisă depășirea în curbe, cum este în acest caz. Dacă cei doi nu recurg la o înțelegere amiabilă, pentru manevra de depășire în urma căreia s-a produs un accident, șoferul de BMW va primi o amendă prevăzută în clasa a III-a de sancțiuni. Mai mult, permisul de conducere îi va fi suspendat pentru o perioadă de 60 de zile.
VIDEO: