5 abateri rutiere pe care polițiștii le trec ușor cu vederea, indiferent de situație
Mulți șoferi se conformează regulilor de circulație doar de teama unei posibile amenzi. Dar care sunt abaterile rutiere pe care polițiștii le trec ușor cu vederea?
Numere murdare
Potrivit articolului 99, alineatul 1, punctual 16 din OUG 195/2002 (Codul Rutier), conducerea unui vehicul ale cărui plăcuțe cu numărul de înmatriculare sau de înregistrare sunt deteriorate, murdare ori acoperite cu gheață sau zăpadă de natură a împiedica identificarea numărului de înmatriculare sau înregistrare se sancționează cu amendă prevăzută în clasa I de sancțiuni și cu de la 2 la 3 puncte-amendă, respectiv de la 290 la 435 de lei.
Este un aspect însă, pe care polițiștii îl trec cu vederea, mai ales pe timp de iarnă.
Avarii la caroserie fără dovadă
În Regulamentul de aplicare a OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, articolul 148 arată că se interzice conducătorului de autovehicul sau tramvai […] să circule cu autovehiculul avariat mai mult de 30 de zile de la data producerii avariei.
În mod normal, polițiștii ar trebui să-i solicite conducătorului auto să facă facă dovada autorizației de reparație. Evident, nu se va lega de o zgârietură de pe o aripă, de exemplu.
Copii care călătoresc fără a fi asigurați corespunzător
Copiii cu o înălţime de până la 135 centimetri pot fi transportaţi în autovehicule echipate cu sisteme de siguranţă pentru conducător şi pasageri, denumite în continuare sisteme de siguranţă, doar dacă sunt fixaţi sau prinşi cu ajutorul unui dispozitiv de fixare în scaun pentru copii instalat în autovehicul. Hotărârea de Guvern nr 11, publicată în Monitorul Oficial, modifică legea anterioară care impunea dispozitive special doar pentru copiii de până la 3 ani.
Din păcate, sunt extrem de mulți copii care sunt lăsați liberi în mașină. De multe ori, aceștia iau cea mai periculoasă poziție: între scaunele părinților.
Parcare pe spațiul verde
Spațiul verde nu este parcare. Este un amănunt de care mulți șoferi nu țin cont, încurajați și de toleranța polițiștilor. HCL nr. 222/2016 prevede că spațiul verde este zona aparţinând domeniului public sau privat al municipiului, reprezentată de vegetaţie specifică (lemnoasă, arbustivă, floricolă şi erbacee), alta decât cele menţionate de HCGMB nr. 114/2004, respectiv parcurile şi grădinile publice din municipiul Bucureşti;
Se interzice staţionarea cu orice tip de vehicul sau remorcă pe spaţiile definite în art. 1, aparţinând domeniului public sau privat al Municipiului Bucureşti,
Centura necuplată de către pasagerii din spate
Articolul 99 din OUG nr. 195/2002 îi obligă pe conducătorul auto și pe pasagerii acestuia să cupleze centura de siguranță în timpul deplasării pe drumurile publice. Nerespectarea acestei reglementări reprezintă o contravenție și se sancționează cu amenzi din din Clasa I de sancțiuni, cuprinse între 290 și 435 de lei.