490.000 de VW Passat rechemate în service în USA

Autor: Oraan Mărculescu 03 feb. 2011 Știri auto
490.000 de VW Passat rechemate în service în USA

În Europa nu prea auzim de probleme la maşinile Volkswagen. Ceea
ce nu înseamnă că
maşinile germane
cele mai îndrăgite de majoritatea românilor nu
ar avea probleme. Iar americanii nu se feresc să le arate cu
degetul.

Organismul american NHTSA (National Highway Traffic Safety
Administration) a decis, după o investigaţie care a început încă de
anul trecut, că modelele
Volkswagen Passat
prezintă un risc
serios de incendiu
. Care poate fi cauzat de funcţionarea
defectuoasă a bujiilor, ceea ce, în cel mai bun caz, duce la o
pierdere de putere a motorului, iar, în cel mai rău caz, poate
produce un incendiu în compartimentul motor.

De fapt, până acum cei de la Volkswagen au primit circa
200 de plângeri în acest sens, din care câteva zeci se refereau la
producerea de mici incendii
. Se pare că investigaţia
internă a VW USA a durat prea mult, aşa încât NHTSA a decis, la
începutul acestui an, să forţeze compania germană să recheme
voluntar în service modelele cu probleme.

Care nu sunt deloc puţine: circa 490.000 de modele
Volkswagen Passat, atât berlină, cât şi Variant, vor ajunge în
service
. Este vorba despre modele sedan produse între 2001
şi 2007, respectiv modele Variant produse între 2006 şi 2007.

Cei de la Volkswagen nu sunt la prima rechemare în service pe
motiv de pericol de incendiu – în vara anului 2010, circa
16.000 de modele

Volkswagen Routan
au fost rechemate în
service
. Însă atunci vina a fost atribuită celor de la
Chrysler, Routan fiind, de fapt, un model Chrysler Voyager cu siglă
Volkswagen.

În cazul Passat-ului, însă, pe cine vor da vina
germanii?
Şi, mai important, oare
„noul” Volkswagen Passat facelift
suferă şi el de această
boală?


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide