30 Iulie 1863 – În această zi s-a născut Henry Ford,
fondatorul Ford şi cel care a creat linia de asamblare modernă
pentru producţia în serie, facilitând astfel progresul
automobilelor pentru mase.
Henry s-a născut dintr-un tată irlandez, imigrant în state,
şi o mamă născută în America, dar din părinţi belgieni.
Încă de mic Ford a dovedit
reale calităţi tehnice, reparându-le ceasurile vecinilor. Deşi
trăia la o fermă nu a fost atras de agricultură şi la 26 de ani a
plecat de acasă pentru a se angaja ca ajutor de maşinist pentru a
scăpa de gura tatălui său care îl tot presa să preia ferma.
Ulterior a fost căutat de Westinghouse să se ocupe de
întreţinerea motoarelor cu aburi pe care compania le folosea,
datorită priceperii sale cu utilajele. În 1891 a devenit inginer la
Edison Illuminating Company. Ascensiunea sa a continuat şi a fost
numit inginer şef în cadrul companiei de iluminat, dar promovarea
i-a permis să acorde mai mult timp proiectelor sale personale,
adică motoarele cu combustie internă. Auzind de invenţiile sale
Thomas Edison l-a încurajat şi susţinut financiar şi astfel a
apărut în 1896 Ford Quadricycle, prima tentativă de automobil a lui
Ford.
În 1899 s-a retras de la Edison şi a fondat Detroit
Automobile Company, producând câteva automobile, dar necompetitive
şi a dat rapid faliment. Nu
s-a dat bătut şi a pus pe picioare apoi Henry Ford Company în 1901,
organizaţie pe care a abandonat-o rapid. Ultima încercare de a
fonda o companie a fost şi cea mai de succes, fiind Ford Motor
Company. Cea mai mare realizare a fost organizarea unităţii
producătoare pentru a deservi ciclul de asamblare în serie şi
implicit Ford Model T, automobil pe care majoritatea americanilor
şi-l putea permite. Din
acest motiv, în 1918 jumătate din automobilele americane erau Ford
Model T. Povestea sa nu poate fi spusă într-o singură pagină, dar
Henry Ford pe lângă construirea imperiului Ford a lăsat în urmă
peste 160 de patente.
Henry Ford a murit la vârsta de 83 de ani din cauza
unei hemoragii cerebrale. Impresionant este faptul că a condus Ford
până la vârsta de 81 de ani, predând-o apoi nepotului său Henry
Ford II.