2025: Cât este amenda pentru ITP expirat? Ce se întâmplă dacă mașina nu are Inspecția Tehnică valabilă?

Publicat: 11 01. 2025, 12:00

De la începutul acestui an, amenzile de circulație s-au majorat considerabil. De aceea, șoferii trebuie să se asigure că Inspecția Tehnică este valabilă, pentru a evita o sancțiune uriașă. Iată cât este amenda pentru ITP expirat în 2025 și ce se întâmplă dacă ești prins de Poliție.

Începutul de an a adus și amenzi de circulație mai mari pentru șoferi.

Guvernul nu a mai plafonat punctul de amendă și, totodată, a majorat salariul minim pe economie. Astfel, cea mai mică amendă rutieră este de peste 400 de lei, iar cea mai mare depășește 4.000 de lei.

Mai mult, unele abateri rutiere, precum lipsa ITP, sunt sancționate cu două amenzi rutiere.

Cât este amenda rutieră în 2025

Conform legii, un punct de amendă reprezintă 5% din salariul minim brut, care în 2025 este de 4.050 de lei. Astfel, punctul de amendă a crescut de la 165 de lei, cât era în 2024, până la 202,5 lei. Ceea ce înseamnă o majorare a amenzilor rutiere cu peste 20%.

Amenda rutieră în 2025 este:

  • clasa I (2 – 3 puncte de amendă) = 405 lei – 607,5 lei;
  • clasa a II-a (4 – 5 puncte de amendă) = 810 lei – 1012,5 lei;
  • clasa a III-a (6 – 8 puncte de amendă) = 1.215 lei – 1.620 lei;
  • clasa a IV-a (9 – 20 puncte de amendă) = 1.822,5 lei – 4.050 lei.

Pentru persoanele juridice, amenzile rutiere sunt încadrate la clasa a V-a de sancțiuni și variază între 21 și 100 puncte de amendă. Ceea ce înseamnă o penalizare cuprinsă între 4.252,5 lei și 20.250 lei.

2025: Cât este amenda pentru ITP expirat?

Una dintre cele mai mari amenzi aplicate de Poliția Rutieră este pentru ITP expirat.

În momentul în care Inspecția Tehnică Periodică expiră, înmatricularea respectivului autovehicul este suspendată automat.

Astfel, șoferii care circulă cu o mașină care nu are ITP valabil comit două abateri rutiere:

  • conducerea unui autoturism fără inspecție valabilă – între 9 și 20 de puncte de amendă;
  • conducerea unei mașini a cărei înmatriculare a fost suspendată – 20 de puncte de amendă.

Astfel, cele două sancțiuni se cumulează, ceea ce înseamnă o amendă cuprinsă între 5.872,5 lei și 8.100 de lei. În plus, certificatul de înmatriculare al vehiculului va fi reținut, iar proprietarul va fi obligat să efectueze Inspecția Tehnică la Registrul Auto Român pentru a redobândi talonul auto.