2024: La ce alcoolemie se suspendă permisul de conducere? Situații în care poate fi anulat carnetul
România are în continuare una dintre cele mai restrictive legislații din Uniunea Europeană în ceea ce privește alcoolul la volan. Iată la ce alcoolemie se suspendă permisul de conducere și în ce situații poate fi anulat carnetul.
Autoritățile din România au decis să majoreze pedepsele pentru conducere sub influența alcoolului.
Astfel, în Parlament a fost adoptat un proiect de lege prin care permisul poate fi suspendat chiar și pentru 10 ani.
Permis suspendat 10 ani pentru alcool și droguri
„Dreptul de a mai conduce vehicule va fi interzis pe o perioadă de până la 10 ani în cazul depistării șoferilor sub influența drogurilor sau alcoolului. În plus, pedeapsa cu închisoarea nu va mai putea fi amânată”, a scris Robert Cazanciuc, fost ministru al Justiției, pe pagina sa de Facebook, în momentul depunerii inițiativei legislative.
Ministrul Justiției a anunțat, de asemenea, alte patru măsuri:
- Se vor majora pedepsele privind și finanțarea faptelor ce au legătură cu traficul și consumul de substanțe psihoactive;
- Produsele psihoactive, mijloacele de producere a lor, banii, valorile sau orice alte bunuri dobândite prin valorificarea produselor vor fi confiscate;
- Folosirea minorilor în derularea de operațiuni cu substanțe psihoactive va fi o circumstanță agravantă;
- Va fi redusă la maxim durata în care consumatorii vor intra în programe de consiliere.
Acest proiect de lege a fost aprobat de Senat și urmează să fie analizat de Camera Deputaților. Dacă va fi adoptat, urmează să fie ratificat de Președintele României și va intra în vigoare odată cu publicarea în Monitorul Oficial.
La ce alcoolemie se suspendă permisul de conducere
În prezent, Ordonanță de Urgență 195/2002 stabilește o serie de reguli foarte stricte în ceea ce privește conducerea sub influența alcoolului.
Astfel, dacă la verificarea cu etilotestul se constată o concentrație al alcoolului între 0,01 și 0,40 mg/l în aaerul pur expirat, atunci conducătorul auto va fi amendat contravențional și i se va suspenda permisul pentru 90 de zile.
Sancțiune este între 9 și 20 de puncte de amendă. Asta înseamnă că va plăti pentru fapta sa o sumă cuprinsă între 1.485 lei și 3.300 lei.
Când se întocmește dosar penal pentru alcool
„Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sau tramvai de către o persoană care are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge (peste 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat) se pedepsește cu închisoare de la 1 la 5 ani”, este sancțiunea prevăzută la punctul 1, ART 87 din Ordonanța de Urgență 195/2002.
Așadar, orice concentrație alcoolică peste 0,40mg/l în aerul expirat atrage după sine nu doar suspendarea permisului și amendă, ci și întocmirea unui dosar penal. Iar șoferul poate primi o pedeapsă de până la 5 ani de închisoare.
Iar șoferii care refuză efectuarea alcool-testului vor avea, de asemenea, permisul suspendat și riscă de la 2 la 7 ani de închisoare.
Aceleași sancțiuni se aplică și în cazul celor care conduc sub influența drogurilor.
Când e anulat permisul auto
Permisul auto poate fi anulat în momentul în care posesorul acestuia nu mai e apt pentru a conduce un vehicul.
Aceste aptitudini, fizice și psihice, sunt testate înainte de a dobândi carnetul auto. Sau, o dată la 10 ani, când șoferul e obligat să refacă testele medicale pentru reînnoirea permisului.
Astfel, șoferul trebuie să efectueze următoarele controale de specialitate:
- medicină internă
- pneumologie
- ortopedie și traumatologie
- neurologie
- psihiatrie
- ORL
- oftalmologie.
Dacă nu e declarat apt, la oricare dintre aceste controale, conducătorul auto nu va mai avea dreptul să conducă.
De asemenea, sunt o serie de afecțiuni care pot duce la anularea permisului auto. De exemplu, dacă un medic descoperă că un conducător auto are probleme cardiace, respiratorii sau psihice, poate anunța poliția.
Iar șoferul va fi obligat să efectueze un control medical de specialitate. Dacă în urma acestuia se descoperă o afecțiune care îi poate altera capacitatea de conducere a unui vehicul, atunci poliția poate dispune anularea permisului.
În 2023 au fost anulate, conform Poliției Române, peste 8.550 de permise auto.