2024: Ce pățesc șoferii care blochează banda cu semafor intermitent la dreapta?
Șoferii care blochează banda dedicată semaforului verde intermitent, dedicată celor care vor să fac viraj la dreapta în intersecție, pot fi sancționați de poliție.
Aceste tipuri de semafoarele intermitente au fost concepute pentru descongestiona circulația și a fluidiza traficul rutier.
În general, sunt amplasate în intersecțiile mari și în zonele aglomerate, alături de semafoarele clasice.
Semaforul intermitent este reprezentat, de cele mai multe ori, de o săgeată de culoare verde, orientată spre dreapta sau spre stânga. Sau, poate fi doar o lampă verde, sub care este montată o săgeată ce indică direcția.
Când semaforul principal este „roșu”, acest semafor secundar începe să se aprindă intermitent.
Regula semaforului verde intermitent la dreapta
Regula semaforului intermitent la dreapta este simplă.
În momentul în care semaforul principal e „roșu”, iar cel verde intermitent este în funcțiune, șoferii au dreptul să pătrundă în intersecție, dacă virează la dreapta.
Dar, sunt obligați să acorde prioritate pietonilor și celorlalte vehicule care au drept de trecere.
„Când un semafor cu trei culori are o lumină verde intermitentă suplimentară, montată la același nivel cu lumina verde normală a semaforului, sub forma unei săgeți verzi pe fond negru, cu vârful spre dreapta, aprinderea acesteia semnifică permisiunea pentru vehicule de a-și continua drumul în direcția indicată de săgeată, indiferent de culoarea semaforului electric, cu condiția acordării priorității de trecere vehiculelor și pietonilor care au drept de circulație”, se precizează în Art. 59 (4) din legea circulației.
Ce pățesc șoferii care blochează banda cu semafor intermitent la dreapta?
În general, sunt două situații în care șoferii pot întâlni semafor verde intermitent la dreapta: pe drum cu o singură bandă sau pe o șosea cu mai multe benzi pe sens.
În cazul unui drum cu o singură bandă, șoferul care merge pe direcția înainte îi poate bloca pe cei care vor să facă viraj la dreapta. Pentru că, deși există semafor verde intermitent la dreapta, nu există și o bandă dedicată pentru acest semafor.
Dar, dacă drumul are două benzi de circulație, dintre care una pentru viraj la dreapta, iar aceasta este marcată corespunzător, adică are o săgeată care indică direcția obligatorie, atunci șoferii care se află pe aceste benzi sunt obligați să respecte marcajul rutier.
Asta înseamnă că doar cei care fac acest viraj au dreptul să circule pe ea. Iar cei care merg înainte și blochează această bandă, pentru că stau la „roșu”, încalcă legea.
„Constituie contravenție și se sancționează cu 2 puncte de amendă […] nerespectarea regulilor privind schimbarea benzii de circulație sau a direcției de mers”, se prevede în Codul Rutier. Ceea ce înseamnă o sancțiune de 330 de lei.
Dar, în situația în care banda nu e deloc marcată sau are săgeată înainte și la dreapta, atunci toți șoferii o pot folosi, indiferent de direcția în care merg.
În concluzie, banda dedicată semaforului intermitent poate fi folosită și de cei care merg înainte. Dar numai în cazul în care marcajul rutier permite acest lucru.