Municipiul București este considerat, pe bună dreptate, unul dintre cele mai aglomerate orașe mari din Europa, traficul din Capitala dând bătăi de cap multor șoferi. De-a lungul anilor, autoritățile au anunțat fel și fel de strategii care să facă ordine în traficul din București. Fie nu au fost puse în practică niciodată, fie s-au dovedit a fi nefolositoare. Ce este cert este că traficul se dovedește a fi în continuare la fel, dacă nu chiar mai aglomerat.
Pentru eficientizarea traficului din două intersecții aglomerate din București, autoritățile au luat acum decizia de a monta niște sensuri giratorii modulare. Astfel, primarul Nicușor Dan a anunțat la sfârșitul săptămânii ce tocmai s-a încheiat amplasarea unor sensuri giratorii modulare în doua intersecții aglomerate de pe Șoseaua Petricani și Blvd. Doamna Ghica.
Potrivit G4Media, cele două sensuri giratorii modulare au fost montate la intersecția Șoseaua Petricani – Dimitrie Pompeiu, respectiv la intersecția Doamna Ghica – Str. Heliade Între Vii. Fiecare sens a fost construit din elemente modulare prefabricate, din beton armat, îmbinate între ele și iluminate prin intermediul unor LED-uri cu încărcare fotovoltaică.
Tot de la edilul Nicușor Dan am mai aflat cu această ocazie că prețul pentru fiecare lucrare în parte a fost de 450.000 de lei. Lucrările s-au defasurat pe timpul nopții, asta pentru ca traficul și așa destul de aglomerat din timpul zilei să nu fie și mai îngreunat din pricina lucrărilor.
Primarul Nicușor Dan, susținut de PNL și USR – PLUS din punct de vedere politic, susține că sensurile giratorii modulare se pot dovedi folositoare în multe intersecții din București. Giratoriile modulare pot fi montate în numai câteva ore, iar garanția lor este de 60 de luni. Astfel, Administrația Străzilor va propune în perioada următoare și alte locații din București în care să fie amplasate astfel de sensuri giratorii modulare.