10 Iunie în istoria automobilistică

Autor: Andrei Cosmin Iordache 10 iun. 2010 Știri auto

10 Iunie
1947
– În această zi
Saab şi-a prezentat primul său automobil din istorie, radicalul
concept Saab 92001, sau Ursaab (primul Saab în
traducere). Pe măsură ce Al
Doilea Război Mondial se apropia de final , Saab un producător de
avion de război a
conştientizat nevoia diversificării obiectului de activitate.
Astfel a apărut ideea creări unui automobil. Dezvoltarea proiectului a început în
Linkoping, implicând 20 de persoane. Foarte interesant este faptul
că din cei 16 ingineri cooptaţi, nici unul nu mai făcuse maşini
până atunci şi doar doi
aveau carnet de conducere.

Astfel examinând
alte automobile şi citind literatura de specialitate suedezii au învăţat cum se
facă maşini prin experimentări succesive. A rezultat însă foarte radicalul Saab
92001 care nu seamănă cu nimic altceva şi are o caroserie făcută
după principii aeronautice. După asamblarea caroseriei era nevoie
de un motor şi o transmisie, aceste elemente vitale fiind
împrumutate de la DKW. Motorul era unul în doi cilindri şi doi
timpi şi dezvolta 18 CP. Datorită formei întâmpina însă o rezistenţă a aerului cu 50% mai
mică decât la maşinile din acea vreme şi cântărea 800 kg. Acest
prototip este unul de colecţie, momentan fiind expus la muzeul
Saab.

Modelul de serie
a fost prezentat în 1949, producţia începând pe 12 Decembrie. Un
alt fapt inedit este că, datorită excesului de vopsea pentru
avioane pe care Saab îl avea în acea perioadă, primele modele au
fost vopsite în verde închis. Ulterior s-au introdus şi alte
nuanţe, dar nu foarte multe, Saab 92 existând doar pe negru, gri,
albastru şi verdele mai sus pomenit.

Saab 92001 la aniversarea 60 de ani


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide