Poveşti cu eroi 4×4 din vremea în care stămoşul Daciei Break participa la Paris – Dakar – FOTO

Dacia 1300 Break n-a prins prea tare la români. Puţini ştiu însă că maşina pe care se baza a participat – şi câştigat – strămoşul raliului Paris – Dakar, extrem de durul raliu Côte d’Ivoire – Côte d’Azur, cu un traseu de 10.000 de km care pornea din Abidjan şi ajungea la Nisa. O pagină de istorie a motorsportului pe care vă invităm să o descoperiţi.

În 26 decembrie 1975 se dădea startul primului raliu Côte d’Ivoire – Côte d’Azur, un raliu întins pe 10.000 de kilometri, cu plecare din Abidjan, de pe Coasta de Fildeş, şi sosire în Nisa, pe Coasta de Azur. Mai existaseră raliuri africane, dar acesta era, de departe, cel mai mare şi mai greu raliu din istorie.

Să nu credem, însă, că avea vreo legătură cu raliurile de astăzi. Pe vremea aceea, echipele erau private, piloţii, amatori, implicarea uzinelor era secundară, iar pasiunea şi spiritul de aventură contau mult mai mult decât banii, care veneau pe planul doi. De multe ori, membrii „echipelor de asistenţă” erau chiar membrii familiei, iar prietenii concurau împreună de-a curmezişul deşertului, pentru a nu se rătăci unii de alţii.

Concurenţii erau, practic, pe cont propriu. Maşinăria de marketing în valoare de multe milioane de dolari nu pornise încă

În acest context istoric irepetabil intra în concurs, în 1975/76, şi un Renault 12 break Gordini cu tracţiune 4×4 creată şi montată de Sinpar, compania devenită filială a Renault care se ocupa cu adaptarea pentru 4×4 a maşinilor de serie ale mărcii. De altfel, filiala Sinpar crease deja peste 300 de vehicule utilitare pentru autorităţile franceze, bazate pe Renault 12 break, iar maşinile intrate în cursele de raliuri erau perfect adaptate oricărui tip de teren. Maşina a reuşit să se claseze pe locul 3, fapt care i-a convins pe francezi să pună la startul următoarei ediţii chiar două maşini Renault 12  4×4 Sinpar 1800.

Motorul era Gordini, avea 1.8 litri şi dezvolta 160 CP, transmisia şi tracţiunea integrală veneau de la Sinpar, iar anvelopele şi suspensiile erau speciale, pentru a rezista în teren accidentat. În rest, însă, nu existau modificări semnificative aduse maşinii. Să ţinem minte că celebrul Ur Quattro intra în istorie abia 5 ani mai târziu în raliuri, da?!

Deşi avea diferenţe notabile faţă de o maşină de serie, totuşi rămânea un „tuning” pentru raliu, faţă de monştrii de sute de cai-putere de azi, care nu mai au nimic în comun cu maşinile de serie în afara formei caroseriei

La start se aliniau 130 de concurenţi, care plecau pe 29 decembrie 1976 de la Abidjan, pentru a ajunge pe 16 ianuarie 1977 la Nisa. Ei bine, echipa formată din Jean-Claude Briavoine şi Alain Oger a reuşit, uimitor am putea spune, să câştige ediţia din 1977 a acestui raliu, ultima înaintea începerii, pe un traseu foarte similar, a marelui Paris – Dakar, un an mai târziu. De altfel, Thierry Sabine, creatorul aventurii Dakar, a participat şi el la această ediţie, rătăcindu-se la un moment dat în deşert, fapt care l-a convins de spectaculozitatea unui raliu prin Sahara.

Maşinile urmau apoi să participe ca vehicule de asistenţă în câteva dintre primele etape ale Raliului Paris – Dakar, un Renault 12 Gordini luând chiar startul în ediţia 1980, dar fiind nevoit să abandoneze.

Echipa câştigătoare, în faţa maşinii câştigătoare. 160 CP, tracţiune integrală, robusteţe şi prospeţime, iată atuurile lui Renault 12 încă în 1978!

N-ar trebui să ne mire reuşita maşinii care la noi se vindea deja sub numele de Dacia 1300, căci încă din 1971 fraţii Marreau reuşeau să parcurgă traseul Cape Town (Africa de Sud) – Alger (nordul Africii), adică 15.432 de kilometri, în doar 8 zile, 22 de ore şi 22 de minute, un record care este valabil încă acum! Maşina folosită de ei era un Renault 12 Gordini. 

În 1999, Renault 12 avea să reviziteze deşertul Saharei în cadrul primei expediţii „Cu Papucii prin Deşert”, sub forma unor Dacii 1307 Double-Cab, care au revenit aici şi în 2001, 2002 şi 2006. Cât despre Dusterul Dakar care participă în timpurile noastre la raliul din America de Sud, să spunem, deja, că nu mai are nicio legătură cu această istorie…

Să reţinem, aşadar, că, în vremurile de aur ale raliurilor africane, Renault 12 era unul dintre principalii competitori, aducând tracţiunea integrală în raliuri cu mult înaintea celebrului Quattro, dar şi titlul ultimului raliu Abidjan – Nisa dinainte de Paris – Dakar. Iar românii, deşi n-au avut parte de Dacia 1300 Gordini, au învăţat în acei ani pe pielea lor cât de departe puteau ajunge cu o banală Dacia, capabilă să urce în vârf de munte chiar şi fără 160 de CP şi tracţiune integrală, doar cu puţin ajutor, pe ici, pe colo. Ce timpuri…

Sursa: Dakardantan; Forum-auto.fr; Alpinerenault.free.fr