Raliul Ţara Bârsei DUNLOP-KLAR Professional, ce debutează astăzi pe asfaltul bucureştean al parcării hipermall-ului Băneasa Shopping City, a ajuns la a şasea sa ediţie. Partener oficial la cinci din cele şase ediţii ale acestei etape de macadam din campionatul intern de raliuri, DUNLOP este cel mai vechi şi mai stabil partener al acestui raliu, şi totodată cel mai longeviv sponsor al unei etape de raliu organizată sub egida FRAS.
Raliul Ţara Bârsei DUNLOP – KLAR Professional are o lungime totală de 346,68 km din care 103 km numai de probă specială, debutează în Bucureşti şi se încheie în Braşov, fiind singurul raliu din România care aduce performanţa întrecerilor de raliu în capitală.
Raliul Ţara Bârsei DUNLOP – KLAR Professional contează ca a şaptea etapă a Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2011 şi este organizat de ACS AUTOBLIC din Braşov. Următoarea etapă a CNR Dunlop 2011, programată conform calendarului competiţional FRAS în perioada 23-24 sptembrie a.c., va avea loc la Iaşi.
În acest an, la etapele de Rally, avem o prezenţă specială şi anume câştigătorul Racing Challenge 2010, Cristian Rus. O prezenţă specilă deoarece, Cristian este singurul pilot profesionist din Campionatul Naţional de Raliu (CNR) care a reuşit să ajungă în această postură prin intermediul unei competiţii de profil.
Deşi a fost dintotdeauna pasionat de maşini şi competiţii de profil, fascinaţia pentru astfel de lucruri având rădăcini încă din copilărie, Cristian a reuşit să transforme această pasiune în ceva palpabil doar la 29 de ani, după un efort îndelungat. „Atunci când m-a urcat prima oară la volanul unei maşini de raliu, toate lucrurile la care m-am gândit până în acel moment au devenit foarte clare. Raliul este cu totul altceva faţă de orice alt motorsport. Atunci când te uiţi la bordul spartan, ai impresia că totul este improvizat acolo şi ai cumva o frică, iar indiferent pe ce maşină concurezi sau câţi ani de experienţă ai în spate, cred că pentru câteva fracţiuni de secundă ai emoţii”, spune Cristi.
Bogdan Năstase este liderul clasamentului general, în timp ce Octavian Tîrnovean este pe doi la general şi lider în clasamentul debutanţilor. New entry-ul de la această etapă este echipajul Lucian Gârbacea jr./Sorin Colceriu.
La fel ca sezonul trecut Raliul Ţara Bârsei debutează cu Super Speciala din Bucureşti, urmând ca pe 3 septembrie concurenţii să parcurgă cele şapte probe speciale din zona Săcele – Predeal – Azuga.
Bogdan Năstase este liderul la zi al Cupei Dacia având un avans de 16,5 puncte în faţa lui Octavian Tîrnovean, care la doar 19 ani se luptă pentru a se clasa în top trei la finalul sezonului. Sibianul este lider în clasamentul debutanţilor unde are nouă puncte avans în faţa lui Florin Tincescu, un licean care face furori pe probele speciale. De altfel, lupta dintre cei doi va fi în centrul atenţiei la Raliul Ţara Bârsei, Florin fiind nevoit să îşi ia revanşa după ce la Arad a fost obligat să abandoneze. În plus, Simone Tempestini (16 ani) este omul ce poate crea surprize dovedind în etapa precedentă că poate termina pe podium. Lupta pentru podium la debutanţi va fi cu atât mai interesantă cu cât la startul acestei etape s-a aliniat şi Lucian Gârbacea jr., un pilot extrem de talentat care a avut primul contact cu Dacia Logan, pregătit pentru cupă, în 2010. Atunci, Lucian a fost invitat de George Grigorescu să piloteze una din maşinile forlighter de la Raliul Ţara Bârsei şi astfel fostul pilot de motocross a fost stimulat să revină în competiţii. Acest raliu este primul pe care Lucian Gârbacea îl face în cadrul Cupei Dacia, însă el a mai concurat în alte raliuri de-a lungul sezonului 2009.
Programul Raliului Ţara Bârsei
Vineri 2 septembrie
PS 1 – Băneasa Rally Show 17:21
Sâmbătă 3 septembrie
PS 2 – Azuga – Predeal (1) 10:12
PS 3 – Azuga – Cabana Susai (1) 10:55
PS 4 – Săcele – Azuga (1) 12:35
PS 5 – Azuga – Cabana Susai (2) 13:10
PS 6 – Azuga – Predeal (2) 15:32
PS 7 – Azuga – Cabana Susai (3) 16:15
PS 8 – Săcele – Azuga (2) 17:55
Sosire raliu Braşov – 19:31
Clasament general Cupa Dacia 2011 (6/9 etape)
1. Bogdan Năstase 92,5p
2. Octavian Tîrnovean 76p
3. Sebastian Barbu 75p
4. Viorel Ivan 72,5p
5. Florin Tincescu 62p
6. Adrian Drăgan 48,5p
7. Bogdan Cornea 39p
8. Sebastian Gioarsă 37p
9. Spartacus Popa 27p
10. Simone Tempestini 25p
Clasament debutanţi Cupa Dacia 2011 (6/9 etape)
1. Octavian Tîrnovean 103p
2. Florin Tincescu 94p
3. Sebastian Gioarsă 78,5p
4. Bogdan Cornea 56,5p
5. Sebastian Tempestini 51p