Dinamobilul ajunge la Târgu Mureş
Campionatului Naţional de Raliuri, este următoarea provocare pentru
echipajul 79. „Este o etapă complet nouă pentru toată
lumea şi acest lucru va face ca lupta la grupa A să fie extrem de
interesanta. Pentru noi, ca echipaj, este o mare provocare pentru
că munca în echipă, în acest sport, este extrem de importantă”, a
spus Alex Filip, înaintea etapei de la Târgu Mureş.
Etapa a treia din Campionatului Naţional de Raliuri se va
desfăşura vineri şi sâmbătă, 4 – 5 iunie, pe probele speciale din
judeţele Mureş şi Harghita. În total se vor parcurge 217,9
kilometri, dintre care 100 kilometri împărtiti în 12 probe
speciale. „Cele mai interesante probe sunt PS 6 şi PS7 cu o lungime
de aproape 30 kilometri fiecare. Cred că acolo se va decide
câştigatorul în această etapă. La recunoaşteri am acordat o atenţie
specială acestor probe şi cred ca ne vom intra foarte repede în
ritm”, a spus Bogdan Iancu, copilotul echipajului 79.
Dupa podiumul din Raliul Argeşului, echipajul 79 se află
pe locul 3 în clasamentul general al grupei A, iar pentru
etapa a treia din Campionatului Naţional de Raliuri obiectivul este
să adune cât mai multe puncte. „Avem cea mai slabă maşina de la
grupa A, dar vrem să terminam şi aici pe podium. Este important
atât pentru lupta în clasamentul grupei A, dar şi pentru premiile
puse in joc în Citroën Racing Trophy România”, a spus Alex
Filip.
Campania „Race and Help”, prin care echipajul 79 strânge
fonduri pentru Fundaţia Hospice „Casa Speranţei” Braşov, va
continua şi la Raliul Târgu Mureş. În etapa a treia a
sezonului în contul „Race and Help” pot intra 500 Euro, bani care
vor fi donaţi de Citroën România. În total, în contul „Race and
Help” s-au strâns, după primele două etape din Campionatului
Naţional de Raliuri, 971,5 Euro. În plus, toţi cei care vor să
susţină Fundaţia Hospice „Casa Speranţei” o pot face şi trimiţând
un sms la numărul scurt 890, disponibil în reţelele Orange,
Vodafone şi Cosmote.
Raliul Târgu Mureş nu este doar o premieră în Campionatului
Naţional de Raliuri, ci este şi primul raliu pe care Alex Filip îl
va comenta aproape „în direct” pe blogul său. „Voi încerca să-i ţin
la curent pe toţi suporterii noştri, care nu ajung pe probele
speciale, cu tot ceea ce facem noi în această etapa. Vor avea acces
la recunoaşteri, pe probele speciale, în parcul de service şi, sper
eu, la festivitatea de premiere”, a mai spus Alex Filip, înaintea
Raliului Târgu Mureş. Toate informaţiile şi fotografiile de la
această etapa vor fi postate pe site-ul
http://www.alexandrufilip.ro/blog/