Programată în perioada 17-18 iulie, etapa de macadam sibiană a aliniat la start 39 de echipaje. După două zile de concurs, la finish au ajuns doar 22 de echipaje din cele înscrise în concurs, primul sosit fiind finlandezul Jarkko Miettinen.
Prezent pentru al doilea sezon consecutiv în campionatul intern de raliuri, Jarkko Miettinen a înregistrat la Sibiu nu numai a doua sa victorie din actualul sezon competiţional, ci şi a doua sa victorie pe probele speciale din împrejurimile Sibiului. Cu o stategie care să meargă direct la victorie, Miettinen s-a detaşat ca lider provizoriu al etapei încă de la prima superspecială, programată în prima zi a raliului pe pista de rallycros de la Complexul Sportiv Pompieri din Sibiu.
Locurile II şi III la general în etapa sibiană au fost ocupate de liderul clasamentului la zi, Gergo Szabo, şi respectiv de clujanul Bogdan Marişca, cel căruia i-a revenit victoria în etapa precedentă. Primul clasat la Grupa A în cadrul Raliului Sibiului a fost Ernest Mulner, revenit pe podium după abandonul din etapa precedentă. Podiumul grupei a fost completat de Alexandru Filip şi Cristian Enache, absent de la start în ultimele două etape ale CNR Dunlop 2009.
Victoria la Grupa H i-a revenit la Sibiu lui Eugen Badina, unde îşi adjudecă 10 puncte preţioase, intrând astfel direct pe poziţia a şasea a clasamentului general al grupei după cinci etape desfăşurate. Podiumul grupei H a fost completat doar de Cătălin Berari, cei mai importanţi piloţi din grupă, înscrişi la startul Raliului Sibiului, abandonând în a doua zi de concurs.
După cea de-a V-a etapă a CNR Dunlop 2009, liderul la general rămâne Gergo Szabo, care îşi consolidează prima poziţie în clasament, mărindu-şi avansul de la 7 la 10 puncte faţă de următorul clasat, Marco Tempestini. În urma unor evoluţii constante la Sibiu, clujanul Bogdan Marişca urcă pe poziţia a III-a a clasamentului general, Jarkko Miettinen reduce la doar 3 puncte distanţa faţă de al treilea clasat, iar Dan Gîrtofan urcă încă o poziţie în clasamentul general N+A. Valentin Porcişteanu, aflat la a doilea abandon în actualul sezon competiţional, rămâne cu doar 24 de puncte şi pierde trei poziţii în clasamentul general al CNR Dunlop 2009. În afara acestui abandon notabil, clasamentul grupei N a fost influenţat şi de absenţa de la startul etapei a lui Manu Mihalache, Daniel Ungur, Cristian Togănel şi Claudiu David.
La Grupa A, Alexandru Filip urcă încă o poziţie şi devine liderul clasamentului la zi al grupei cu 31 de puncte, la o distanţă de 5 puncte faţă de următorul clasat, Ernest Mülner. Fostul lider al clasamentului, Edwin Keleti, cade două poziţii, în urma abandonului de la Sibiu. Un abandon notabil l-a înregistrat şi Nistor Duval, a cărui maşină a cedat în afara probelor speciale, pe parcursul de regularitate. Duval cade o poziţie şi ajunge de pe 3 pe 4, conservându-şi cele 18 puncte acumulate în etapele precedente.
La H, Alin Mărginean rămâne fără probleme liderul la zi, deşi în etapa sibiană a fost nevoit să abandoneze după o spectaculoasă ieşire în decor provocată de o pană la roata dreapta spate. Poziţia secundă a grupei este în continuare ocupată de Thomas Abraham, învingător la Cluj, dar cu abandon la Sibiu. Poziţia a treia este ocupată în momentul de faţă de Cătălin Berari, care urcă aproape 7 poziţii în clasamentul general al grupei.
Juniorul Vlad Cosma îşi consolidează în momentul de faţă pooziţia de lider atât la clasa juniori cât şi în clasamentul general al Cupei Dacia. Clasamentele conform validării, după primele cinci etape ale Campionatului Naţional de Raliuri Dunlop 2009, sunt prezente în anexele ataşate acestui comunicat. Următoarea etapă a CNR Dunlop 2009 este Raliul Ţara Bârsei, programată de Federaţia Română de Automobilism Sportiv în perioada 21-23 august.