Considerată a fi una din cele mai puternice echipe
private din rally-raidul mondial ,Vectra Racing revine
după o absenţă de aproximativ şase luni. Cei trei rideri Vectra
Racing vor avea de parcurs în Raliul Tunisiei 1.848 de
km, din care 1.331 de km sunt reprezentaţi de probele
speciale şi vor avea de luptat cu dunele din sudul
Tunisiei. Această zonă va fi extrem de dificilă în acest
an, pentru că furtunile de nisip din ultima perioadă au transformat
porţiunea în care se concurează în adevărate tranşee printre
dune.
Raliul începe pentru Marcel Butuza, Mani Gyenes şi Alex
Gârbacea în Tunisia, pe 1 mai când au loc verificările
tehnice şi administrative, ce vor fi urmate de o specială
demonstrativă (are doar 6 km). În acest an, Vectra Racing va oferi
în timpul Raliului Tunisiei suport tehnic pentru un echipaj din
România care concurează la categoria auto. Este vorba despre
echipajul Eugen Banciu – Gunter Graef.