Echipa de Formula 1 Honda F1 şi-a găsit un nou proprietar şi evită, astfel, ieşirea pe uşa din dos din Marele Circ. Noul proprietar se numeşte Carlos Slim Helu, un magnat al telecomuncaţiilor din America Latină. Mexicanul a plătit pentru echipa, deţinută până pe 4 decembrie de constructorul nipon cu acelaşi nume, dolarul cerut de japonezi.
Slim Helu nu este la prima participare în motorsport, companiile sale sponsorizând mai multe echipe ce aleargă în competiţiile americane. Mai mult de atât, Bruno Senna, nepotul legendarului Ayrton Senna, este sponsorizat de Embratel, companie deţinută de Carlos. Deci este posibil ca implicarea mexicanului în F1 să coincidă cu reapariţia numelui Senna pe grila de start.
Printre cei intersaţi de Honda F1 se zvoneşte că ar fi fost Vijay Mallya, proprietarul echipei Force India şi Dave Richards, cel care deţine Prodrive.