Fotoreportaj: culisele calificărilor din Formula 1

Whoa! Cam aşa spunea Neo (vă mai amintiţi de el?) când experimenta ceva nou, proaspăt descărcat în creierul său. Cam aşa am făcut şi eu ieri, când, proaspăt ajuns la Hungaroring şi plimbat alături de alţi jurnalişti prin padocurile Porsche Super Cup am auzit deodată pornind primele motoare ale monoposturilor de Formula 1, aflate doar la câţiva metri distanţă. Deodată, temperatura de 40 de grade la sol s-a transformat în ceva incredibil de fierbinte.

Ce simţi când stai la doar zece metri de monoposturile de F1, la nivelul asfaltului? Oficialii ne-au întins cu amabilitate nişte dopuri pentru urechi. Şi bine au făcut, căci a fi situat în primul viraj (dreapta) al circuitului, fix în interiorul său, înseamnă a prinde monoposturile exact pe accelerare, atunci când zgomotul este maxim. Iar ăsta, zgomotul adică, vine spre tine cu puterea unui ciocan: îţi bubuie în timpane de simţi că-ţi intră urechile în creier. Îl simţi în plămâni, acolo unde încearcă să-ţi ardă până ce ţi-a mai rămas din oxigenul încins pe care tocmai l-ai inhalat. Îţi intră în ochi, îţi intră în gură când încerci să urli ceva către cel aflat de-a dreapta sau de-a stânga. E ceva năucitor.

Dar zgomotul e doar o parte a senzaţiei, căci viteza cu care trec pe lângă tine de-alde Hamilton, Grosjean, Schumacher sau Alonso este atât de mare, încât eşti forţat să-ţi întorci capul mult mai repede decât ai vrea. Motiv pentru care, după câteva minute de făcut ca titirezul în soare urmărindu-i prin teleobiectiv, te refugiezi resemnat în cortul ziariştilor, unde măcar ai aer condiţionat şi multă apă.

Padocuri. Gladiatorii se pregătesc de luptă

Anternamentele s-au terminat, iar noi am dat năvală în padocuri. Zeci de mecanici concentraţi pe ceea ce fac, din când în când câte un pilot care iese să schimbe o vorbă cu ei, zeci de jurnalişti care se împiedică de cablurile electrice sau care sunt uşuiţi de oficiali când se pun unde nu trebuie, miros de ulei încins, de frâne polizate, de benzină şi asfalt care te frige prin tălpile adidaşilor, motoare turate repetat pentru ultimele verificări şi rafturi cu slick-uri care îşi aşteaptă resemnate destinul. Într-un cuvânt, Paradis.

N-am poze cu vreunul din piloţi, probabil luau masa cu Micky Alexandrescu (pe care l-am întâlnit totuşi acolo!!), însă atmosfera în sine a contat mult mai mult decât întrezărirea vreunuia dintre gladiatorii care se pregăteau pentru calificări. Este adrenalină pură, chiar şi când nu se învârt maşinile pe circuit. Este fix ceea ce face din Formula 1 cel mai mare spectacol auto al lumii, în ciuda tuturor minusurilor ei.

Am plecat din nou în minunatul viraj în jurul căruia se învârteau viespile de sute de cai putere, pentru a-l urmări pe Hamilton cum ia un pole-position aplaudat la scenă deschisă până şi de piloţii Porsche Super Cup, istoviţi şi ei de cursa ce a avut loc între sesiunea de antrenamente şi cea de calificări a celor din F1.

Eu sper să câştige. Kimi, bineînţeles! Voi?

Dar despre ziua şi cursa de azi, într-un articol viitor pe care îl veţi putea citi luni. Acum fug la circuit, dacă nu vă supăraţi, am o cursă de văzut, de data asta din tribune!

ps. voi reveni şi cu un fotoreportaj legat de Porsche Super Cup – o competiţie nebăgată în seamă la noi, dar mai spectaculoasă în sine decât Formula 1. Staţi pe-aproape!