Felipe Massa va reveni pe pistă

Autor: Cosmin Iordache 29 iul. 2009 Formula 1
Felipe Massa va reveni pe pistă

Felipe Massa a trecut prin clipe grele apărând ipoteze că viaţa sa este în pericol sau că şi-ar putea pierde vederea la ochiul afectat de lovitură. Cert este că recuperarea după fractura craniană merge tot mai bine şi tânărul pilot nu va rămâne cu traume fizice. Doctorul său Dino Altmann declară că accidentarea nu a fost de fapt aşa de gravă, pe cât s-a crezut şi că echipamentul de protecţie şi-a făcut din plin datoria salvându-i viaţa.

De asemenea, doctorul italian spune că Felipe a deschis pentru prima dată, după accident, ochiul vătămat şi că nu au constatat afecţiuni la nivelul globului ocular. Deci vederea nu i-a fost afectată, Massa fiind capabil să vadă cât se poate de bine cu ambii ochii, chiar dacă arcada rămâne încă inflamată. Nici altfel de afecţiuni sau leziuni nu au fost constatate, Massa fiind capabil să se orienteze în spaţiu şi să răspundă la stimuli fizici.

Felipe a fost suspus şi unui test pentru a vedea dacă brazilianul dă semne de amnezie, dar rezultatul a fost negativ, Massa reuşind să răspundă atât în engleză, cât şi în italiană şi portugheză. Cu toate acestea, Massa nu îşi aminteşte nimic din ce a păţit, ceea ce demonstrează că şi-a pierdut simţământul imediat după impactul cu arcul lui Barrichello. Deşi rezultatele au fost încurajatoare, Stefano Domenicali, şeful de la Ferrari, a declarat că Masa va trece printr-o recuperare riguroasă şi că este exclusă o revenire în acest sezon.

 

 

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide