Federaţia Internaţională a Automobilului a publicat lista
oficială a echipelor înscrise în sezonul 2011 din Formula
1. Şase dintre echipele de pe listă încă nu şi-au ales
piloţii.
Red Bull, McLaren, Ferrari, Mercedes, Sauber şi Lotus au piloţii
confirmaţi pentru sezonul următor. Pilotul Sauber, Sergio Perez,
este singurul nume nou de pe listă. Perez este un tânăr pilot
mexican ce are la activ două sezoane în GP2. Este susţinut de un
sponsor important şi va face echipă cu japonezul Kamui Kobayashi în
echipa lui Peter Sauber.
Renault are doar un un singur pilot confirmat în persoana
polonezului Robert Kubica, încă fiind incertă participarea rusului
Vitaly Petrov. Nici echipa Williams nu s-a decis cine va fi coleg
cu Rubens Barichello în sezonul 2011.
Toro Rosso nu are nici un pilot confirmat încă deşi Sebastian Buemi
şi Jaime Alguersuari au contract încă un an cu echipa italiană.
Red Bull Racing
1. Sebastian Vettel
2. Mark Webber
Vodafone McLaren Mercedes
3. Jenson Button
4. Lewis Hamilton
Scuderia Ferrari Marlboro
5. Fernando Alonso
6. Felipe Massa
Mercedes GP Petronas F1 Team
7. Michael Schumacher
8. Nico Rosberg
Renault F1 Team
9. Robert Kubica
10. TBA
AT&T Williams
11. Rubens Barrichello
12. Pastor Maldonado
Force India F1 Team
14. TBA
15. TBA
Sauber F1 Team
16. Kamui Kobayashi
17. Sergio Perez
Scuderia Toro Rosso
18. TBA
19. TBA
Team Lotus
20. Jarno Trulli
21. Heikki Kovalainen
HRT F1 Team
22. TBA
23. TBA
Marussia Virgin Racing
24. TBA
25. TBA
Later edit. Astăzi a fost confirmat şi al doilea pilot
al echipei Williams. Acesta este Pastor Maldonado.
Maldonado este născut în
Venezuela şi este campionul en titre din campionatul GP2.
Venezueleanul îi ia locul lui Nico Hulkenberg şi se pare că va
aduce sponsori importanţi echipei lui Frank Williams. Are 25 de ani
şi a obţinut şapte victorii în sezonul 2010 din
GP2.