Calendar Formula 1 – 2021. Marele Circ ajunge în premieră în Arabia Saudită

Autor: Elena Luchian 10 nov. 2020 Formula 1

Formula 1 revine la un calendar normal de anul viitor, după ce sezonul 2020 a fost amânat, apoi modificat radical din cauza pandemiei de coronavirus. Sezonul viitor debutează în Australia pe 21 martie.

GALERIE FOTO

Potrivit noului calendar prezentat de FIA, sezonul 21 va cuprinde 23 de curse, ceea ce reprezintă un număr record. Marele Circ ajunge, anul viitor, în premieră în Arabia Saudită, care va găzdui penultima rundă a sezonului. Este cea de-a 33-a țară inclusă în calendar.

28 noiembrie este data primei curse din Arabia Saudită. Va fi o cursă nocturnă, așa cum este și cea programată la Abu Dhabi pe 5 decembrie, care închide sezonul. Circuitul de la Jeddah este încă în construcție. Marele Premiu al Arabiei Saudite înlocuiește cursa din Vietnam, eliminată din calendarul competițional în ultimul moment, din cauza unui scandal de corupție.

Formula 1 se întoarce la tradiție – Startul se dă în Australia

Conform tradiției, Lewis Hamilton și ceilalți vor lua startul în Australia pe 21 martie, pe circuitul de la Melbourne. Anul acesta, cursa de acolo a fost amânată cu mai puțin de 48 de ore înainte.

Luna august aduce o pauză de patru săptămâni, dar timpul petrecut în vacanță va fi recuperat la foc automat. Pentru că în actualul sezon s-a demonstrat că se poate, și viitorul sezon aduce șase curse în șapte săptămâni. Trei se vor desfășura în Europa, alte trei vor avea loc în Rusia, Singapore și Japonia.

Circuitele incluse în calendarul improvizat în acest sezon, cum ar fi Imola din Italia și Portimao din Portugalia, nu vor găzdui curse în sezonul viitor. Max Verstappen va lua, în sfârșit, startul acasă în Olanda, pe circuitul de la Zandvoort, acolo unde spera să ajungă în 2020. Dar pandemia de coronavirus i-a schimbat planurile atât lui, cât și celorlalți piloți.


Urmărește Promotor.ro pe Google News




Comentarii
Inchide