Circuitul Nurburgring e de vânzare!
Complexul de motorsport Nürburgring, care include faimosul traseu Nordschleife, a fost scos la vânzare de către administratorii numiţi de oficialii regiunii germane Reinland-Pflaz pentru a gestiona falimentul companiei care administra circuitul.
Complexul Nürburgring include, pe lângă traseul Nordschleife şi circuitul GP pe care anul acesta se va desfăşura Marele Premiu de Formula 1 al Germaniei, o serie de hoteluri, restaurante şi atracţii turistice.
În luna iulie 2012, compania care administra complexul Nürburgring a intrat în faliment cu datorii foarte mari, iar acum un administrator financiar se află în fruntea companiei pentru a se asigura că întregul complex va fi vândut.
Iniţial, existau aproape 50 de potenţiali cumpărători ai complexului a cărui valoare estimată este între 125 şi 180 de milioane de euro, însă acum numărul lor a ajuns la mai puţin de zece. Jens Lieser, administratorul financiar numit de oficialii regiunii, a declarat că printre potenţialii cumpărători nu se află nici un oligarh sau şeic. Iar acesta e un lucru bun pentru pasionaţii de sporturi cu motor, pentru că oligarhii şi şeicii pot transforma fără remuşcări un circuit celebru într-un loc de joacă privat, la care publicul nu ar avea acces.
Cea mai mare şi cunoscută campanie pentru salvarea circuitului Nürburgring a fost demarată în urmă cu câţiva ani de Mike Frison, care ţine la curent susţinătorii prin intermediul site-ului savethering.org. O altă campanie, care are ca scop strângerea de fonduri pentru cumpărarea complexului, a fost pusă pe picioare pe site-ul sharethenurburgring.com.
Vânzarea complexului se va face prin licitaţie, la o dată care nu a fost încă anunţată. Rămâne de văzut cine va cumpăra circuitul care a fost denumit „Infernul Verde” şi ce va face cu el.
Circuitul Nordschleife, care face parte din complexul Nürburgring, a fost construit în anii 1920 şi are o lungime de aproape 21 km, în timp ce lungimea totală a circuitului Nürburgring este de aproape 26 km. Pe lângă evenimentele oficiale de motorsport desfăşurate pe Nürburgring, orice şofer are ocazia să conducă pe circuit în zilele destinate turiştilor, atât timp cât plăteşte o taxă.