Campionatul GP2 Series a fost fondat în 2005 de către Bernie Ecclestone şi a venit să înlocuiască binecunoscuta Formulă 3000. Ca şi predecesoarea sa GP2 este un eveniment suport pentru Grand Prix-urile de Formula 1 desfăşurându-se pe aceleaşi circuite şi în aceleaşi weekenduri cu evenimentele din „Marele Circ”. Monoposturile din acest campionat au şasiu Dallara, propulsoare V8 produse de Renault, iar furnizorul de pneuri este, ca şi în cazul Formulei 1, Pirelli.
Capacitatea cilindrică a motorului este de 4 litri, acesta furnizează o putere de 620CP la 10.000 rpm, iar în performanţă pură, monopostul accelerează de la 0 la 100 hm/h în mai puţin de trei secunde – viteza de top este de 320 km/h. Majoritate piloţilor care activează în prezent în Formula 1 au ajuns în cel mai popular sport cu motor direct din GP2. Printre aceştia se numără şi: Lewis Hamilton (campion al Formulei 1 în 2008), Nico Rosberg, Timo Glock, Heikki Kovalainen, Vitaly Petrov, Bruno Senna, Lucas di Grassi. Grand Prix-ul de la Abu Dhabi a fost conceput ca o gală a GP2 care oferă posibilitatea piloţilor eligibili pentru acest campionat să ia contact nu doar cu monoposturile – cum se întâmplă în cazul testelor -, ci şi cu antrenamente libere, calificări şi curse.
Evenimentul va începe vineri 11 noiembrie, când sunt programate antrenamentele libere şi calificările, şi va continua sâmbătă 12 noiembrie cu prima cursă, urmând ca ultima cursă să se desfăşoare duminică 13 noiembrie chiar înaintea cursei de Formula 1. Dovedind că are potenţial în ultimele evenimente din Formula 2, Mihai Marinescu a atras atenţia echipei italiene Rapax, acest Grand Prix de la Abu Dhabi fiind cel mai important eveniment pentru piloţii care aspiră sa ajungă în GP2. Mihai îl va avea coechipier la Rapax pe spaniolul Dani Clos un pilot în vârstă de 23 de ani care are deja o bogată experienţă în GP2 Series.
Mihai Marinescu: „Weekendul viitor va fi unul al premierelor pentru mine. Mă voi afla pentru prima dată pe circuitul Yas Marina din Abu Dhabi, voi concura pentru prima dată în GP2 Series şi mă voi afla pentru prima dată într-un monopost atât de apropiat de cel din Formula 1. Tocmai pentru că sunt atât de multe lucruri noi, obiectivul meu pentru acest Grand Prix este o clasare în primii 15. Va fi cea mai mare provocare din cariera mea, însă mă simt în formă şi sunt foarte determinat să mă clasez în top 15 chiar dacă voi merge pentru prima dată pe circuitul Yas Marina. Mă bucur că pot concura pentru Rapax, echipa care anul trecut a câştigat ambele titluri, şi că îl am coechipier pe Dani Clos. Ne ştim de când concuram amândoi în karting şi ne înţelegem bine. Le mulţumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje după încheierea sezonului de Formula 2 şi sper să îmi poată urmări cursele de la Abu Dhabi.”
Andrea Bergamini ( Manager Team Rapax): „Îl cunoaştem pe Mihai de mai mult timp, l-am remarcat şi urmărit, a concurat în campionate puternice şi a avut performanţe bune. I-am adresat invitaţia de a concura în echipa noastra, în GP2, pentru că suntem siguri de capacitatea sa de a face faţă la acest nivel. Este evident că nu îi va fi uşor, este cel mai puternic campionat din lume în afara Formulei 1, dar beneficiază de tot sprijinul nostru.”
Program GP2 – Abu Dhabi (ora României):
Vineri – 11 Noiembrie
8:15 – 9:00 Antrenamente libere
12:55 – 13:25 Calificări
Sâmbătă – 12 Noiembrie
9:00 – 10:05 Cursa 1 (31 de tururi sau 60 de minute)
Duminică – 13 Noiembrie
11:30 – 12:20 Cursa 2 (22 de tururi sau 45 de minute)
În cursa 1 opririle la boxe sunt obligatorii, iar piloţii trebuie să schimbe cel puţin două anvelope. Ordinea de start a cursei 2: primii 8 clasaţi în cursa 1 pleacă în ordine inversă, al 8-lea pleaca din pole position. Următorii pleacă în ordinea în care au terminat cursa 1. În cursa 2 opririle la boxe nu sunt obligatorii.