În judeţul Arad, unde în 2014 salariul mediu era de 1.528 de lei, una dintre cele mai bine plătite meserii este cea de tractorist, pentru că de câţiva ani aceasta nu mai presupune doar manevrarea utilajului, ci şi cunoştinţe speciale, în condiţiile în care noile echipamente folosite în agricultură sunt computerizate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Tractoriştii câştigă de la 3.000 de lei pe lună, dacă lucrează pe utilaje vechi, până la 14.000 de lei pe lună, dacă operează combine sau alte utilaje agricole computerizate.
Managerul Combinatului Agroindustrial Curtici (CAI), Dimitrie Muscă, spune că aproape toate utilajele au fost schimbate în ultimii ani, investiţiile ajungând la 10 milioane de euro. Astfel, unele combine costă 400.000 – 500.000 de euro, motiv pentru care cei care le operează sunt plătiţi foarte bine.
”Nu poţi da pe mâna unui om un echipament atât de scump fără să nu-l plăteşti pe măsură. Responsabilităţile sunt foarte mari, dar aceşti angajaţi au şi cunoştinţe speciale. Sunt adevăraţi profesionişti, care pot opera utilaje complet computerizate. E greu să-i mai numim în ziua de astăzi tractorişti”, a declarat Muscă, care conduce cel mai mare combinat agricol din vestul ţării.
El spune că salariul mediu încasat de către cei 40 de tractorişti pe care îi are este de 6.000 de lei, însă sunt câţiva angajaţi care câştigă 12.000 – 14.000 de lei. Cel mai mic salariu este câştigat de tractorişti care operează utilaje mai puţin scumpe, ei primind în mână în fiecare lună 4.000 de lei.
”Aceşti oameni îşi merită banii pentru că lucrează cel puţin 12 ore pe zi. Oricum, noi ne-am permis, în ultimii ani, să lucrăm cu personal restrâns, datorită dotărilor pe care le avem. Lucrăm în fiecare zi sute de hectare de teren”, a declarat Muscă.
El a adăugat că preferă să plătească salarii mari decât să piardă angajaţi calificaţi, pe care i-a pregătit în ultimii ani.
Unul dintre tractoriştii combinatului a declarat pentru MEDIAFAX că cel mai puţin a câştigat în mână 7.000 de lei, în ultimii trei ani, în timp ce iarna, când munceşte doar în atelier, la întreţinerea echipamentelor, câştigă 4.000 de lei.
”Am trecut prin toate generaţiile de tractoare, începând din 1995, de când lucrez. De la tractorul românesc care uneori pornea cu ciocanul, la cele complet computerizate, care sunt conduse ca şi cum te-ai juca pe un calculator. Acestea sunt echipamente foarte complexe şi nu pot fi reparate uşor, uneori este treabă de informatician”, a declarat bărbatul.
Citeşte şi Noua maşină a Patriarhului Daniel – GALERIE FOTO
Dimitrie Muscă gestionează, în judeţul Arad, prin CAI Curtici şi firme asociate, peste 7.500 de hectare de terenuri agricole, având aproximativ 500 de angajaţi.
Anul trecut, cifra de afaceri a grupului de firme manageriat a fost de aproximativ 45 de milioame de euro, din care 20 de milioane reprezintă cifra de afacere a CAI Curtici.
În 2014, firmele conduse de Muscă au livrat pe piaţa românească peste 60.000 de tone de cereale, cea mai mare producţie fiind la porumb, respectiv aproape 40.000 de tone, producţia la hectar fiind de 12.800 de kilograme de porumb.
Citeşte şi GALERIE FOTO Poliţia din Germania are maşini noi. Şi ce maşini…
Citeşte şi VIDEO O femeie care traversează strada este lovită de o maşină. Cui aparţine vina?
Citeşte şi GALERIE FOTO – Cel mai luxos ARO i-a aparţinut lui Nicolae Ceauşescu
Citeşte şi Ce acte ai nevoie ca să-ţi închiriezi un loc de parcare în Bucureşti. Procedura pe sectoare