Selly este invitatul celei de-a doua ediții „Podcast cu prioritate”. Aceasta va fi difuzată sâmbătă, 25 februarie, începând cu ora 19:00
Cea de-a doua ediție „Podcast cu prioritate” îl are ca invitat pe Selly. Află tot ce a povestit faimosul vlogger alături de gazda podcastului, Luci Popa.
Ediția cu numărul doi din „Podcast cu prioritate” va sosi curând pe canalul de YouTube ProMotor România și pe site-ul promotor.ro. Începând cu sâmbătă, 25 februarie 2023, de la ora 19:00, veți putea urmări cea de-a doua ediție „Podcast cu prioritate” – invitatul fiind Andrei Șelaru – Selly.
Continuăm podcastul nostru alături de vloggerul Selly și vom afla experiențele pe care le-a trăit la volanul mașinilor de-a lungul timpului, ce mașini îi plac și multe alte întâmplări pe care tânărul vlogger le va povesti la „Podcast cu prioritate”, prezentat de Luci Popa. De asemenea, prima ediție, la care a participat ZED (Silviu Zaharia), poate fi vizionată AICI.
Cea de-a doua ediție „Podcast cu prioritate” îl are ca invitat pe Selly
Selly este, la rândul său, un pasionat de mașini și deține un Mercedes-Benz CLS despre care vom afla mai multe cu ocazia noului episod, care apare sâmbătă, 25 februarie, la ora 19:00.
La aproape 22 de ani, Andrei Șelaru – Selly este unul dintre cei mai populari vloggeri români și l-am invitat la „Podcast cu prioritate” pentru a ne împărtăși poveștile sale cu și despre mașinile din viața sa.
„Podcast cu prioritate” by ProMotor are ceva pentru toată lumea
La „Podcast cu prioritate” credem că mașinile sunt mai mult decât simple mijloace de transport – ele sunt o extensie a personalităților noastre și a modului nostru de viață. De aceea, suntem dedicați să celebrăm toate aspectele culturii auto, de la emoția de a conduce pe circuit până la satisfacția de a lucra la un proiect de restaurare a unei mașini clasice.
Așadar, dacă sunteți pasionați de mașini și doriți să fiți la curent cu cele mai recente evoluții și tendințe din industria auto, urmăriți „Podcast cu prioritate”. Abia așteptăm să vă împărtășim pasiunea noastră pentru mașini și să vă aducem cele mai noi și mai interesante povești din lumea automobilelor.
ProMotor.ro face parte din grupul GÂNDUL MEDIA NETWORK, singurul grup de presă din top 3 companii de presă online din România cu capital 100% românesc și cuprinde publicațiile gandul.ro, cancan.ro, prosport.ro, liga2.ro, csid.ro, descoperă.ro, go4it.ro, verdict.ro, ciao.ro, apropotv.ro, go4games.ro, viitorulromaniei.ro și raziculacrimi.ro.