Moda la SIAB 2007

Publicat: 16 10. 2007, 19:10

Fetele, mai îmbrăcate sau mai dezbrăcate, aşezate, de obicei, lângă noile modele ale firmelor producătoare de automobile, tocmai pentru a atrage atenţia asupra pieselor respective, au captat, se pare, toată atenţia publicului şi şi-au exersat calităţile de fotomodel în faţa nenumăratelor aparate de fotografiat. Modelul pozei cu maimuţa de pe plaja din Mamaia anilor ’80 a prins şi la SIAB 2007, numai că polaroidul a fost înlocuit cu aparatele foto digitale, iar fotografii sunt amatori.

Unele brand-uri auto au apelat chiar la designeri de top pentru a realiza ţinutele fetelor, în ton cu maşinile pe care le expun. Aşa se face că vestimentaţia variază de la rochii de seară la costumaţii sport, ţinute business şi outfituri ultra-sexy.

Fetele de la Maserati au fost, de departe, posesoarele celor mai frumoase rochii de la Salon. Deh! La aşa maşini, accesoriile trebuie să fie pe măsură. Rochiile lungi, negre, cu trenă şi spate decupat, bătute în paiete şi cristale Swarovski, au accentuat eleganţa limuzinelor italieneşti. Nici accesoriile nebranduite nu sunt premise în viziunea Maserati. Ceasurile din ultima colecţie D&G, probabil din garderoba personală a modelelor, au completat extravagant ansamblul vestimentar.

Bun. Avem limuzinele şi divele. Singurul lucru care mai lipsea din stand a fost covorul roşu. Reprezentanţii firmei auto au mers pe principiul “watch but don’t touch!” şi le-au separat pe “preţioase” de restul lumii printr-un gard de sticlă.

Fete frumoase au fost la tot pasul, iar unele au concurat parcă modelele auto pe care le-au prezentat. Şi mă refer aici în special la fetele de la Kia Motors, care ocupă locul al doilea, ca stil vestimentar, în preferinţele noastre. Cu dimensiuni de invidiat şi chipurile unor păpuşi de porţelan, îmbrăcate în cele mai sexy rochiţe roşii din saten, accesorizate cu tocuri foarte înalte, fetele abia mai făceau faţă avalanşei de bliţuri. Nu ştiu câţi dintre vizitatorii standului şi-au cumpărat o Kia, dar sunt convisă că toţi ar fi luat măcar o fată acasă. De-ar fi fost atât de simplu… Mai ales că marea majoritate a fetelor de la standul Kia au pozat într-o celebră revistă pentru bărbaţi.

Rămânem in sfera "hot babes" si completam podiumul cu fetele de la Lancia. Din nou rochii din saten, dar de data aceasta de culoarea şampaniei şi mult mai decupate, pentru a evidenţia siluetele voluptuoase. Sprijinite de Ypsilon, fetele incercau să mascheze oboseala prin adoptarea unei atitudini sexy vizibil forţate. Au obosit să facă frumos în faţa obiectivelor şi să se prefacă indiferente la privirile pofticioase. Riscul meseriei de model şi al posesiei de sex-appeal.

Simplitate, eleganţă, clasă… au fost cuvintele de ordine la standul Jaguar. Maşinile sofisticate şi scumpe şi-au ales ca partenere o serie de feline la fel de periculoase, cu abilităţi de vânătoare. Îmbrăcate în rochii negre, care urmăresc fidel linia trupului, cu siluete graţioase, panterele negre păreau cam plictisite de vânătoare. Pesemne că prada s-a lăsat prea mult aşteptată şi aglomeraţia neproductivă le-a stricat dispoziţia.

La mijlocul clasamentului le-am aşezat pe fetele de la Chevrolet. Minione, cu atitudine profi şi imbrăcate în uniforme asemănătoare celor purtate de stewardese, însoţitoarele de bord de pe Aveo şi HHR au atras mulţimea ca un magnet. Oare cei de la Chevrolet vor să-şi ia zborul cu noile modele?

"Black magic woman in a black magic car" – aşa am putea numi scenariul de la BMW. În ce culoare îi stă cel mai bine unui BMW? În negru, evident. Şi atunci, fetele care însoţesc exponatele au ales să poarte aceeaşi nonculoare. Păreau sexy, elegante, puternice… (despre cine vorbesc eu aici?). Cert este că fetele au fost în ton cu maşinile.

În opoziţie, Brabus şi-a ales nişte "zâne bune" contemporane îmbrăcate în rochiţe albe, suave, moi. Toate bune şi frumoase, dacă una dintre zâne nu ar fi purtat sutien cu bretele la rochia cu spatele decupat. Look-ul gingaş s-a transformat într-unul vulgar cheap. Un motiv să cadă pe locul şapte. Mai multă atenţie la detalii, fetelor!

Menajere într-un hotel de lux sau aistente medicale care alină durerea bolnavilor de dragoste? Aceasta a fost dilema la standul Nissan. Şi nu mă refer la maşini, ci la fetele care se tolăneau nonşalante pe capotele lucioase şi reci. Rochiţele argintii, mini şi decoltate, în stilul “kimono-urilor europene”, nu erau tocmai elegante, dar provocatoare cu siguranţă. Pe de altă parte, fetele de la Nissan ne-au demonstrează ca nu haina îl face pe om. Pun pariu că ar fi arătat la fel de sexy şi în pijamale din bumbac.

Subaru a adus puţină culoare standului prin vestimentaţia hosteselor. Rochiţele în stil babydoll, de un albastru electric, culoare specifică pentru sportiva Impreza, au atras privirile vizitatorilor. În plus, “blue mica” din moda auto impusă de Subaru sau “electric blue” din street fashion conduc în topul tendinţelor.

Păcat de păpuşile sexy de la Alfa Romeo! N-au reuşit decât să închidă topul. Şi asta din cauza vestimentaţiei în stilul anilor ’90. Rochiile decupate pe şolduri aminteau de Tony Braxton în perioada de glorie. Atunci poate arătau sexy, dar moda a mai evoluat, iar copierea unor tendinţe de mult apuse a dat naştere unu look ieftin, neinspirat.

Practic, în acest Top 10, Autoitalia face legea, prin fetele de la Maserati, Lancia şi Alfa Romeo. Însă insist să ofer trei menţiuni pentru cele mai neinspirate ţinute de la SIAB. Prima este pentru "tovarăşele de la Apaca", alias fetele cu fuste din stofă şi sacouri în dungi, de la Dacia. Cea de-a doua le revine fetelor de la Renault cu menţiunea “până şi bunica are deux piece-uri mai sexy”. Iar ultima menţiune o ofer fetelor de la Opel, care şi-au luat jeansii din şifonier şi i-au asortat la gecile de racing, scurte, multicolore, ţipătoare.

Am să ofer şi două premii speciale. Un premiu pentru fetele de la Merceds şi Chrysler-Jeep-Dodge, pentru cu au fost, de fapt, bărbaţi. Şi, nu în ultimul rând, un premiu de popularitate pentru hostesele de la standurile Porsche România. Au fost sublime, dar au lipsit cu desăvârşire!

Oricum, Salonul a fost un succes, atât din punct de vedere al maşinilor expuse, cât şi din perspectiva accesoriilor vii care le-au împodobit pe parcursul celor zece zile. Micile erori vestimentare nu cred să fi fost remarcate, mai ales de către bărbaţi. De fapt, ce ştiu ei despre modă, când se bat cu pumnul în piept că cel mai bine se pricep la fotbal, maşini şi femei!?