De ce iubim maşinile? Englezii ne răspund cu o poveste pe care nu o putem refuza [GALERIE FOTO]

Autor: Alexandru Banu 18 nov. 2016 Fete si masini

POVESTE DIN COVENTRY

D-Type este o maşină de curse pe care Jaguar a construit-o între 1954 şi 1957. Era o maşină de circuit, neomologată pentru stradă. Era însă atât de bună şi de frumoasă încât conducerea de atunci a hotărât că trebuie să scoată o ediţie specială pentru ultraşii bogaţi ai mărcii. În 1957, la finalul producţiei modelului racing, Jaguar a început să facă modelul de stradă XKSS în ediţie limitată la 25 de bucăţi. Numai 16 au ajuns la noii proprietari pentru că fabrica din Coventry (Browns Lane) a luat foc. Anul ăsta, Jaguar a anunţat că va “învia” cele 9 maşini distruse care ar fi trebuit livrate în SUA şi că toate vor avea cât mai mult din original – de la materiale până la dotări.

ACEEAŞI MĂRIE, CU ACEEAŞI PĂLĂRIE

Şi deja a apărut primul model din cele 9. Toate vor avea seriile de şasiu ale maşinilor arse, dimensiunile originale exprimate în sistem metric, lemn cu proprietăţile de atunci, caroserii din aceeaşi reţetă a aliajului (magneziu + alte metale). Fiecare Jaguar 2016 din 1957 e construit în 10.000 de ore de muncă.

1.5 MIL. $

Prima maşină deja lansată a fost vopsită verde Sherwood – culoare specială originală. Motorul de 3.4 litri are 6 cilindri în linie, iar XKSS atinge suta la oră în 5.5 secunde. Fiecare maşină din cele nouă costă 1.5 mil. $. Unul dintre cele 16 XKSS-uri produse în 1957, se vinde acum cu 12 mil. $. Atunci, preţul era de 200 de ori mai mic (5.000 de lire sterline).

XKSS 1957 2016 (GALERIE FOTO)

 


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide