Red Bull X-Fighters World Tour 2010 Cairo

Autor: Red Bull 17 mai 2010 MOTO

La
cea de-a doua oprire a Red Bull X-Fighters World Tour 2010
vânturile deşertului, nisipul şi temperaturile de peste 40 de grade
Celsius au împins omul şi motorul până la limite, dar Adam Jones
(SUA) a reuşit să le depăşească cu o săritură, cum puţine au mai
existat de-a lungul istoriei.

Chiar în faţa Sfinxului din Ghiza, singura minune a Lumii Antice
care se află încă în picioare, construit între anii 2700 şi 2600
î.Ch, americanul Adam Jones a distrus visurile de victorie ale
celor 11 oponenţi, învingându-l şi pe câştigătorul din Mexico City,
norvegianul Andrè Villa.

” Acesta este chiar un vis împlinit pentru mine. Condiţiile din
Cairo nu au fost uşoare, dar runda finală a fost perfectă, de aceea
juriul a fost de partea mea,” a declarat cu zâmbetul pe buze
atletul de 26 de ani.

În faţa colosului cu o lungime de 73,5 metri şi o
înălţime de 20 de metri
, îndrăzneala motocicliştilor din
Europa, Asia, America şi Australia a fost pusă la încercare,
aceştia sărind 15 metri în înălţime şi 30 de metri în lungime, prin
aerul fierbine al nopţii. Toţi membrii elitei internaţionale a
FMX-ului au fost de acord: „Este incredibil să poţi sări într-o
locaţie atât de unică.”

După cele două opriri, din cele şase etape ale Red Bull
X-Fighters World Tour 2010, Andrè Villa este în continuare în
fruntea clasamentului general. Următorul eveniment va avea
loc în Piaţa Roşie din Moscova (RUS) pe 26 iunie 2010.

Rezultate finale: Red Bull X-Fighters World Tour 2010,
Cairo, Egipt:

1. Adam Jones (USA)

2. Andrè Villa (NOR)

3. Nate Adams (USA)

4. Robbie Maddison (AUS)

5. Levi Sherwood (NZL)

6. Eigo Sato (JAP)

7. Jim McNeil (USA)

8. Libor Podmol (CZE)

9. Lance Coury (USA)

10. Daice Suzuki (JAP)

11. Petr Pilat (CZE)

12. Nick DeWit (RSA)


Urmărește Promotor.ro pe Google News



Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide