Dacă aţi visat vreodată să pilotaţi o motocicletă care aleargă în motomondialul de viteză, trebuie să ştiţi că acest privilegiu este rezervat unui cerc restrâns de oameni. Ducati oferă însă ceva foarte aproape de "the real thing".
Campionatul mondial de viteză pe două roţi a câştigat în ultima vreme la capitolul audienţă mai ceva ca sportul rege. Am văzut în ultimii ani numărul 46 aproape la fel de des ca şi siglele producătorilor de "adidaşi", iar reclamele la anumite ţigări au pus pe picior de egalitate fanii celor mai titraţi bolizi italieni, fie ei pe două sau patru roţi. Nu este de mirare, deci, că un producător de motociclete a decis să scoată la vânzare o serie de motociclete foarte apropiate de cele care aleargă în cea mai prestigioasă competiţie.
Ducati Desmosedici este replica stradală a motocicletei care anul trecut era cât pe ce să-i ofere veteranului Capirossi şansa de a purta numărul unu pe tot parcursul sezonului 2007. Desigur, unele concesii au fost făcute pentru a aduce motocicleta la standardele de fiabilitate ale unei motociclete de stradă, pe de o parte, dar şi pentru a aduce preţul de vânzare mai aproape de cel al unei motociclete de serie.
Visele frumose sunt însă rezervate numai celor cu portofele grase şi, în ciuda concesiilor făcute, preţul unui astfel de bolid nu a scăzut sub 50.000 euro. Nu vă faceţi însă iluzii, chiar dacă reuşiţi să adunaţi aceşti bani, trebuie să vă spunem că prioritate vor avea cei care deţin un 999r, care şi-au afirmat intenţia de a cumpăra un Desmosedici până la 30 septembrie 2006, urmând ca apoi, în limita "stocului", să fie onorate şi celelate comenzi. Producţia va începe în octombrie, iar livrările celor 400 de exemplare se vor finaliza în decembrie.
Cea mai puternică motocicletă de serie. Deşi "de serie" este cumva impropriu, cei 200 CP provin din patru cilindri aşezaţi la 90˚. Motorul Twin Pulse al motocicletei GP06 a fost domolit pentru a putea fi utilizat pe drumuri publice, varianta originală trecând de 230 CP. Când au intrat în cursele de MotoGP, italienii s-au confruntat cu o mare dilemă: în mod tradiţional, aproape ca o religie, motocicletele Ducati sunt propulsate de motoare V2 la 90˚, însă studiile au demonstrat că un propulsor de 1.000 cmc cu o astfel de arhitectură nu ar fi putut ajunge la peste 230 CP.
Ori Ducati nu se bagă în curse aşa, de amorul artei, ci pentru a câştiga. Singura variantă care să împace şi capra şi varza a fosl lipirea a două motoare V2 pentru a forma motorul Twin Pulse. Desigur, s-a păstrat distribuţia desmodromică, o soluţie specifică producătorului italian. Pentru a suporta tortura celor 200 de cai furnizaţi la 16.000 rpm, arborele cotit este forjat dintr-o singură bucată de oţel de cea mai bună calitate. Cele patru biele sunt legate două câte două la cele două manetoane ale arborelui. Sistemul de alimentare cu patru corpuri de admisie de 50 mm foloseşte injectoare Magneti Marelli, cu câte 12 orificii
Chiar dacă este o motocicletă construită pentru performanţă, Desmosedici nu poate ignora normele antipoluare, asta dacă se vrea în continuare a fi o motocicletă de stradă. Evacuarea montată din fabrică permite reducerea noxelor sub valorile impuse de normele Euro3, dar trebuie menţionat că cei 200 CP sunt disponibili numai cu evacuarea deschisă, oferită şi ea la pachet în acei 50.000 de Euro. Nu e lucru uşor să pui la sol 200 CP, însă ciclistica lui Desmosedici promite a face o treabă bună. Cadrul respectă tradiţia Ducati şi, într-o eră a aluminiului şi a magneziului, structura din oţel nu pare a fi prea competitivă. Ba din contra! Deşi trage mai greu la cântar, cadrul trailies din oţel tubular oferă acea rigiditate de care are nevoie un pilot pentru a urma trasa ideală, fără a se teme de reacţii nedorite ale ciclisticii, datorate lipsei de rigiditate a aluminiului.
De reducerea maselor se ocupă însă un material împrumutat probabil de la colegii de la Maranello: fibra de carbon. Peste tot pe unde se putea s-a adoptat acest material, de la carenaj până la cadrul şeii sau suporturile scăriţelor. Cel mai rigid cadru nu ar face nimic dacă nu ar fi asezonat cu un pachet de suspensii şi roţi pe măsură. Furca inversată Ohlins FG353P cu jambe tratate antifricţiune şi cartuş amortizor presurizat este, poate, cea mai performantă furcă disponibilă pe o motocicletă de serie, iar bascula din aluminiu forjat are o lungime suficientă pentru a asigura celor 200 de cai aderenţa necesară. Jantele forjate din magneziu provin tot din peninsulă, de la cel mai titrat producător Marchesini, şi sunt încălţate cu anvelope produse special pentru Desmosedici RR de către Bridgestone. Dacă anvelopa faţă are dimensiuni "ortodoxe" (120/70 17"), pe spate găsim o anvelopă de nu mai puţin de 200 mm lăţime.
Cele mai multe depăşiri în motorsport se întâmplă la finele liniei drepte şi, chiar dacă un cuvânt greu are de spus puterea motorului, decisivă este forţa de frânare. Pentru a sta la discuţii cu oricine, Desmosedici foloseşte pe faţă (adică acolo unde contează cel mai mult) o pereche de discuri semiflotante de 330 mm, însă nu din carburi, precum la motocicleta de curse, ci unele convenţionale din oţel. Etrierele radiale monobloc, de la Brembo, o altă delicatesă rareori întâlnită în afara circuitelor de viteză, au câte 4 pistonaşe.
Despre design sau paleta cromatică nu are rost să discutăm, deşi nu se poate spune că sunt aspecte ignorate de către italieni, ci dimpotrivă, însă, dacă cei care vor cumpăra acest bolid îl vor folosi la adevărata sa valoare şi nu pentru a se afişa prin te miri ce locuri la modă, nu vom avea noi, muritorii de rând, prea mult timp pentru a ne holba la astfel de aspecte. Vom vorbi însă de echipare. Nu, nu de aer condiţionat, magazie de CD-uri sau ABS, pentru că nici nu poate fi vorba de aşa ceva. Vom aminti de bordul digital împrumutat de la motocicleta lui Casey Stoner, cu meniu selectabil de la butoanele amplasate pe ghidon şi de DDA (Ducati Data Analizer), sistemul on-bord ce poate memora datele de telemetrie a 3,5 ore de pilotaj.
Mda, un pachet interesant, însă la 50.000 de Euro… Există însă nişte zvonuri care circulă prin nişte medii de încredere, conform cărora Ducati ar plănui ca, după ce s-au vândut cele 400 de exemplare ale lui Desmosedici RR, să scoată o versiune cu specificaţii mai "slabe", un fel de Desmosedici S, la un preţ ceva mai mare de 25.000 euro.