Opel GT – suspensii KW
Deşi sloganul precedentului Opel GT, din anii ’60, era "Doar să zbori este mai plăcut", pentru cei de la KW obiectivul este să ne ţină cât mai aproape de sol. Tunerul german propune o gamă variată de suspensii racing, iar noul Opel GT are parte de kitul V3, care permite o customizare totală, atât prin reglarea presiunii din amortizor, cât şi prin reglajul comprimării arcului. Astfel, puntea faţă poate fi coborâtă cu până la 40 mm, iar cea spate cu până la 45 mm, arcurile fiind întărite, iar amortizoarele sunt construite după o tehnologie nouă "inox line", dintr-un oţel special.