N-ai bani de Porsche 918 Spyder? Nici o problemă, ZR Auto te ajută (oarecum)
Porsche 918 Spyder e o maşină extraordinară. Am văzut-o la Salonul Auto Frankfurt 2013 şi nu putem să spunem decât că e minunată. Dar ce se întâmplă dacă nu ai 800.000 de euro şi totuşi vrei un Porsche pe care să scrie 918?
Păi, ai putea să-ţi cumperi o casă şi să scrii cu vopsea pe ea „Porsche 918” sau ai putea să-ţi cumperi un Porsche 911 Turbo S şi să apelezi la canadienii de la ZR Auto, care îţi vor aplica pachetul „Edition 918 Spyder”. În ambele cazuri, însă, nu o să primeşti cu adevărat un Porsche 918.
„Ediţia specială” creată de ZR Auto pentru Porsche 911 Turbo se rezumă la o vopsea destul de ciudată, care ar trebui să simuleze formele unui 918, dar eşuează.
Concluzia – dacă vrei un 918, începe să strângi bani, fiindcă nici o imitaţie nu se apropie de maşina reală.