MTM S8 Talladega este suplinitorul perfect pentru Audi RS8
În timp ce Audi testează puterea noastră de rezistenţă la frumos cu maşini-concept precum Prologue, tunerul MTM propune clienţilor doritori de limuzine luxoase şi supersportive o ofertă greu de trecut cu vederea.
„Oferta” se numeşte S8 Talladega şi face referire directă la recordul pentru maşini cu tracţiune integrală pe care pilotul Bobby Unser l-a stabilit cu un Audi 5000 CS Turbo Quattro – a stabilit o viteză medie pe tur de 332,88 km/h şi o viteză maximă de 350 km/h. În 1986.
Bine, nu era chiar maşina de stradă…
Revenind la A8-ul zilelor noastre, MTM a urcat puterea motorului V8 de 4,0 litri de la 520 CP la 760 de cai-putere, în timp ce cuplul motor a sărit de la 650 Nm la 954 Newtoni-metru. Nu doar că îşi întrece, ca cifre de putere, rivalii din clasă, dar poate să se uite urât şi la Lamborghini Aventador dacă vrea.
Cam aşa se uită el urât
Surplusul de muşchi taie considerabil din timpul necesar unui sprint 0-100 km/h. S8 Talladega by MTM atinge suta în 3,48 secunde, depăşind 200 km/h după doar 10,51 secunde. Viteza maximă este şi ea de ligă a supercarurilor, limitată electronic la 325 km/h – doar anvelopele îl împiedică să meargă pe urmele lui 5000 CS. Conform spuselor lui Roland Mayer (fondatorul Motoren Technik Mayer), „în configuraţia pentru ture de viteză pe circuitul Nardo, depăşirea vitezei de 350 km/h nu ar întâmpina piedici”.
„Bună ziua, boss! Vă duc la avion sau mergem cu maşina direct la destinaţie?”
Pornind de la preţul de achiziţie de 125.000 € al unui S8, MTM îţi mai cere 35.000 € pentru surplusul de putere, apoi încă 6.300 de euro pentru jantele Bimoto de 21 de inci (încălţate cu anvelope Michelin Pilot Super Sport 295/30). Configurarea suspensiei pneumatice (şi adăugarea unui nou modul) te mai costă 2.200 €. Iar elementele din fibră de carbon, încă 15.000 €.
În total, circa 184.000 € pentru unul dintre cele 25 de exemplare S8 Talladega. Cum sună oferta MTM?
via autoevolution