Audi R8 Spyder, condimentat de Regula Tuning
După kitul de caroserie Grandiose pentru Audi R8 şi un pachet estetic pentru Porsche Panamera, cei de la Regula Tuning revin cu un kit lăţit de caroserie pentru R8 V10 Spyder.
Kitul aerodinamic propus de cei de la Regula a fost optimizat pentru versiunea Audi R8 V10 Spyder facelift, este realizat din fibră de carbon şi vine cu un preţ de 7,950 de euro.
Pe lângă infuzia de agresivitate, kitul mai propune şi un set nou de evacuări finale, însă performanţele maşinii rămân identice cu cele ale unui model de serie: 525 CP şi un cuplu maxim de 530 Nm, livrate de propulsorul FSI de 5,2 litri. Totodată, cabrioletul a primit un set de jante de aliaj Oxigin-Oxrock de 20 de inci.