Volkswagen Jetta primeşte facelift, mai aşteptăm pentru ”Golf 7 cu coadă”
Actualul Volkswagen Jetta e un facelift al versiunii din 2006, bazate pe VW Golf 5 (aşa cum şi Golf 6 a fost un facelift pronunţat al lui Golf 5), aşa încât putem spune că, din punct de vedere al concepţiei, sedanul compact al germanilor are deja în spate o carieră de 4+4 ani.
Concursul ”Găseşte modificările” îşi aşteaptă câştigătorii
Deci e cazul pentru o nouă generaţie, nu? Nu – spun germanii. Care mizează pe un facelift subtil al actualului Jetta, un urmaş bazat pe VW Golf 7 rămânând încă în aşteptare. Nici nu e de mirare, din moment ce vânzările lui Jetta sunt la un nivel satisfăcător, iar publicul ţintă al acestei maşini suficient de conservator pentru a nu reclama o nouă generaţie prea curând.
Faceliftul din 2014 al lui VW Jetta este unul realmente discret, cele mai importante modificări fiind sesizabile în partea frontală: adaptarea unor lumini de tip LED în cadrul blocurilor optice, modificarea uşoară a grilei şi designul ceva mai agresiv al spoilerului frontal. Unele variante de motorizare beneficiază acum şi de sistemul fantelor active din grilă, pentru îmbunătăţirea aerodinamicii.
Pentru cine vrea un Audi A3 Sedan mai ieftin…
În spate cunoscătorii vor fi primii care vor remarca uşoara modificare de design a stopurilor, a căror formă ne duce rapid cu gândul la Audi A3 Sedan sau, de ce nu, chiar la Passat-ul european. Per ansamblu, Jetta nu se schimbă, rămânând la fel de sobră ca până acum.
Interiorul rămâne şi el, în mare, acelaşi, dar lista de dotări de confort şi siguranţă este mai bogată, iar cei interesaţi îşi pot configura maşina ceva mai luxos decât până acum. Pentru SUA, marea noutate la nivelul motorizărilor este TDI-ul de 2,0 litri, care e mai economic decât înainte.
Layout de Golf 6 cu îmbunătăţiri gen Golf 7. Merge
În Europa, Volkswagen Jetta facelift este de aşteptat să aterizeze după jumătatea acestui an, cel mai probabil urmând a fi una dintre noutăţile VW la Salonul Auto Paris 2014.