Toyota RAV4 facelift: propulsie hibridă şi o faţă schimbată

Autor: Iulian Dnistran 03 apr. 2015 Prezentări

A patra generaţie a SUV-ului compact Toyota RAV4 a fost lansată la sfârşitul lui 2012, dar iată că acum, la mai puţin de trei ani distanţă, producătorul nipon vine deja cu un facelift pentru modelul care activează pe acelaşi teritoriu ca Volkswagen Tiguan, Hyundai Tucson şi Ford Kuga.

CITEŞTE ŞI: Test COMPARATIV – Mazda CX-5 vs Ford Kuga vs Honda CR-V vs Toyota RAV 4 vs Mitsubishi Outlander

Prezentată în premieră mondială la Salonul Auto New York 2015, Toyota RAV4 facelift vine cu o faţă schimbată, care se încadrează mai bine în linia de design impusă recent de Auris facelift şi Avensis facelift.

Spoilerele au fost redesenate, la fel şi farurile şi stopurile – care pot fi echipate acum cu LED-uri -, însă marea schimbare se află sub capotă. Mai exact, RAV4 poate fi echipat acum şi cu un sistem de propulsie hibrid, pe lângă motorizările clasice.

Conform informaţiilor oficiale, sistemul combină o unitate pe benzină de 2,5 litri cu ciclu Atkinson cu un motor electric, însă japonezii nu au dat detalii despre putere sau consum. În schimb, au spus că oferă mai mult de 176 CP, ceea ce ne face să credem că va fi vorba despre 195 CP, adică aceeaşi valoare reclamată de Lexus NX 300h.

Puterea este transmisă către puntea din faţă, dar un motor electric montat pe puntea din spate asigură un plus de motricitate atunci când condiţiile de drum nu sunt tocmai ideale. Cu alte cuvinte, Toyota RAV4 hybrid are tracţiune integrală.

În ceea ce priveşte motorizările clasice, lucrurile stau la fel ca până acum – un propulsor pe benzină de 2,0 litri cu 151 CP şi două dieseluri: de 2,0 litri cu 124 CP şi de 2,2 litri cu 150 CP.

Faceliftul aduce câteva modificări şi în interior, unde – cel puţin teoretic – materialele folosite sunt mai bune ca înainte, mai ales în partea de sus a uşilor şi în partea de jos a bordului. Totodată, comunicatul oficial spune că s-a montat încă o priză USB în faţă, precum şi o priză  de 12 V în spate, iar suportul de băuturi de pe canalul median a fost modificat pentru a susţine pahare înalte.

Toyota RAV4 facelift va ajunge în showroomuri în decembrie 2015, urmând ca varianta hibridă să sosească la dealeri la începutul lui 2016.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide