Toyota Auris facelift

Publicat: 06 05. 2010, 13:00

This browser does not support the video element.


Toyota Auris este o prezenţă discretă în peisajul automobilistic,
iar acest facelift nu schimbă prea mult situaţia, fiind o aliniere
la ultimele tendinţe mai degrabă, decât o schimbare pentru a
asigura proeminenţa acestui model.Versiunea europeană primeşte aceleaşi modificări estetice ca
şi în cazul versiunii japoneze şi nu diferă foarte mult de
conceptul Auris HSD Hybrid, prezentat la Frankfurt 2009.

Deşi înşirate pe hârtie
modificările sunt destule: grilă redesenată, spoilere
remodelate, blocuri optice noi (cele din spate cu o porţiune
clară), capotă sculptată uşor diferit şi oglinzi cu semnalizatoare
integrate, modificările sunt atât de „Toyota” încât sunt greu de
observat la prima vedere
. Pentru a da faceliftului ce este
al faceliftului, vom spune că modelul a câştigat totuşi în
expresivitate, farurile şi calandrul fiind principalii factori ai
schimbării.

Noutatea
absolută vine însă de la conceptul mai sus amintit, sistemul hibrid
fiind implementat şi pe versiunea de serie. Despre acest model se
ştie doar că va împărţi în mare tehnologia de serie cu Toyota
Prius, dar mai multe vom afla în preajma Salonului de la
Geneva.