Subaru Impreza WRX STI şi în versiunea sedan
prima dată în istorie Subaru oferă două versiuni
STI, pe lângă cea Impreza hatchback, acum la Salonul de la
New York, constructorul nipon revine şi cu versiunea cu care acest
model s-a consacrat, cea în trei volume. Pentru puriştii mărcii
poate fi o veste foarte bună, după apariţia controversatului
hatchback şi retragerea din WRC.
Ambele versiuni beneficiază de câteva
modificări estetice, cum ar fi spoilere mai agresive, o nouă grilă,
şi chiar apariţia unui kit wide-body pentru modelul în patru uşi,
dar probabil cea mai importantă veste este „reîntoarcerea aripii”.
Aşa cum au anunţat în comunicatul oficial, sedanul STI
prezintă eleronul gigant, emblematic de-a lungul istorie pentru
gama STI. Nu are doar un rol estetic, ci şi aerodinamic,
şi este de aşteptat ca STI-ul berlină să se conducă mai bine decât
cel hatch, fiind mai stabil.
Ambele versiuni vin cu acelaşi motor boxer de
2.5 litri ce dezvoltă 305 CP şi un cuplu
de 407 NM, în acest sens rămânând neschimbată seria STI.
În schimb primeşte o nouă setare a suspensiei preluată de la
versiunea 2010 WRX STI Special Edition, o versiune doar pentru
piaţa japoneză. Bare anti-ruliu mai groase au fost montate atât pe
faţă cât şi pe spate, rezultând o ţinută de drum şi mai fermă.
Acest nou model va debuta pe piaţa americană în această vară, dar
despre debutul european nu se ştie încă nimic.