Povestea supercarului Edonis: probabil cea mai tristă maşină interesantă din lume
Toată lumea a auzit de Bugatti, însă am o presimţire că mulţi ştiu acest nume doar datorită uluitorului Veyron, construit de la mijlocul anilor 2000 pentru a redefini standardele. Povestea brandului Bugatti e, însă, mai lungă, mai complicată şi mai tumultoasă decât ce ştim din ultimul deceniu.
La sfârşitul anilor ’80, italianul Romano Artioli a cumpărat drepturile mărcii Bugatti cu scopul de a construi, în regiunea Modena din Italia, cel mai rapid supercar al tuturor timpurilor. S-a făcut o fabrică nou-nouţă, iar în 1991 a fost prezentat modelul Bugatti EB110, care a marcat 110 ani de la naşterea geniului Ettore Bugatti.
Chiar dacă proprietarul mărcii a fost altul, ţelul primului Bugatti modern a fost acelaşi ca al Veyronului: să fie cea mai rapidă maşină din lume
A fost o maşină extraordinară, care a deţinut, la un moment dat, titlul de cea mai rapidă maşină din lume, cu o viteză maximă omologată de 342 km/h. Totodată, a fost prima maşină de serie din istorie care a folosit o podea din fibră de carbon. Iar acum trebuie să îţi reamintesc că suntem în anii ’90, când un Sony Walkman era cel mai tare gadget pe care îl puteai avea.
Povestea Bugatti-ului EB110 se opreşte brusc în 1995, când compania lui Artioli intră în faliment, cu mai puţin de 150 de exemplare produse. Ambiţiile antreprenoriale prea mari ale italianului, care au inclus preluarea producătorului britanic Lotus, şi criza financiară din Europa şi Statele Unite au făcut ca o maşină care putea fi legendară să rămână într-un colţ destul de întunecat al istoriei.
Iar aici intră în scenă B. Engineering, o mică firmă fondată la cumpăna dintre milenii fix în localitatea italiană Campogalliano, acolo unde s-a fabricat EB110 vreme de patru ani.
Cu angajaţi care au lucrat la proiectul primului Bugatti modern, B. Engineering şi-a propus să continue drumul supercarului italian până în anii 2000, aşa că au cumpărat câteva şasiuri şi motoare rămase nefolosite de Bugatti şi au început să lucreze la o maşină mai uşoară şi mai rapidă.
În 2001, italienii prezintă modelul Edonis, cu şasiu din fibră de carbon, caroserie din aluminiu lucrat manual şi un motor V12 biturbo de 3,8 litri cu 720 CP. E o reţetă asemănătoare cu cea folosită la EB110, doar că aici motorul e mai mare şi mai puternic, deşi are două turbocompresoare în minus, iar greutate e mai mică – undeva la 1.500 kg. Totodată, Edonis foloseşte un sistem de tracţiune pe spate, în vreme ce Bugatti a adoptat soluţia integralei.
Cine te-a întristat, Edonis?
Drumul celor de la B. Engineering a fost lung şi anevoios. Primele prototipuri erau departe de puterea declarată de 720 CP şi a fost nevoie de patru ani şi şase motoare de test (fiecare cu un preţ de aproximativ 137.000 de euro, fără ajustare pentru inflaţie şi costuri de montaj) pentru a ajunge la rezultatul dorit.
Toată această muncă a dat roade la începutul anilor 2000, când Edonisul a atins o viteză maximă de 360 km/h într-un test pe circuitul de la Nardo, însă acel exemplar nu avea motorul final, cu 720 CP. Aşadar, visul celor 400 km/h părea realizabil, motiv pentru care B. Engineering a folosit anvelope Michelin Pax, aceleaşi pe care francezii le dezvoltau pentru viitorul Bugatti Veyron.
Cu alte cuvinte, Edonisul a rămas blocat între cele două etape marcante din istoria recentă a mărcii Bugatti. Producţia, care ar fi trebuit să ajungă la 21 de exemplare (explicaţia fiind că e maşina secolului al XXI-lea), s-a oprit undeva în 2005-2006, fix când Veyronul a apărut pe scenă şi a spulberat tot ce ştiam că se poate face cu un motor şi patru roţi.
Cu un preţ de aproximativ 760.000 de euro în anii 2000, B. Engineering Edonis a fost un vis frumos, născut din dorinţa de a duce mai departe moştenirea lăsată de primul Bugatti modern, însă s-a sfârşit prematur, fiind îngropat sub miile de articole laudative îndreptate către proaspătul Veyron.
VIDEO:
