Mazda6 gama completă

Autor: Alexandru Banu 19 feb. 2008 Prezentări

La fel ca şi la versiunea sedan, dimensiunile celor două noi variante de caroserie sunt mai mari. Unul dintre efectele acestei creşteri se regăseşte la interior, unde pasagerii beneficiază de mai mult spaţiu. Pasagerii din spate au cu 20 mm mai mult loc pentru picioare şi cu 9 mm mai mult pentru umeri.

Gama de propulsoare pe benzină – 1,8l, 2l şi 2,5l – oferite în prezent de constructorul nipon pentru Mazda6 este completată de un motor common-rail turbo diesel de 2l, care dezvoltă 140 CP şi un cuplu maxim de 330 Nm. Motorul diesel a fost îmbunătăţit şi este mai economic, înregistrând un consum de combustibil combinat de 5,6l/100km, mai puţin cu 6,7% faţă de versiunea anterioară. Ca urmare a îmbunătăţirilor realizate de inginerii Mazda, noul motor prezintă şi un nivel redus al emisiilor de noxe (NOx).

Motorizarea diesel va fi disponibilă în România începând cu primul trimestru din 2008 şi va reprezenta 80% din obiectivul de vânzări – 400 de unităţi – al noii Mazda6.

Cele două noi modele de caroserie vor fi comercializate în România la preţuri cu toate taxele incluse începând de la 20.490 Euro pentru varianta hatchback şi 21.290 Euro pentru varianta sport combi. Noua Mazda6 echipată cu motor diesel va putea fi achiziţionată la un preţ începând de la 22.190 Euro.


Urmărește Promotor.ro pe Google News

Citește și...



Comentarii
Inchide