Mazda Atenza este cunoscută şi în
restul lumii şi ca Mazda 6, astfel că modificările pe care le putem
vedea în pozele alături vor ajunge cel mai probabil şi pe modelul
european până la finalul acestui an. Prima problemă este că la
prima vedere, sunt cam greu de identificat acele
modificări.
Dacă în partea din faţă grila faţă este una nouă, aerisirile
laterale sunt mai mari acum iar jantele de 17 şi 18 inch
sunt unele noi, în spate detaliile fac diferenţa, cel
puţin la nivelul blocurilor optice. În interior, Mazda 6 facelift
vine cu modificări la nivel de materiale folosite, ambianţa
interioră având astfel un aer de noutate.
Şasiul a fost îmbunătăţit pentru o ţinută de drum mai bună, mai
ales la viteze mari. Iar sub capotă regăsim un nou motor de
2.0 litri cu injecţie directă. Mai multe detalii însă nu
au fost furnizate. În Europa, noua Mazda 6 facelift îşi poate face
apariţia publică încă de la Salonul Auto de la Geneva.