Lexus LS460 All-Wheel Drive – Premieră mondială
Show-ul de la Moscova ce va începe pe 26 august a atras atenţia multor constructori auto anul acesta. Printre aceştia, Lexus, un producător de maşini de lux care mai mult ca sigur va găsi piaţa din Rusia una foarte interesantă şi cu un potenţial semnificativ.
Precum LS600h, noul model se va folosi de o transmisie integrală cu un diferenţial Torsen central ce distribuie 60% din cuplu punţii spate. Puterea este asigurată de un V8 de 4,6 litri de 381 CP cuplat la o cutie de viteze automată cu 8 trepte. Vânzările de Lexus LS460 AWD vor începe în noiembrie.