Jeep Liberty
Cum în
Jeep Liberty va fi construit folosindu-se cel mai modern proces de producţie al grupului Chrysler, intitulat Flexible Manufacturing Strategy. Acesta permite obţinerea unor costuri de producţie mai mici, micşorând timpul necesar asamblării unui autovehicul. De sarcinile cele mai dure se vor ocupa roboţii din fabrica din Toledo, Ohio. Primele livrări vor începe în al treilea trimestru al acestui an.
Aflat acum la a doua generaţie, noul model Jeep trebuie să atingă şi să depăşească performanţa predecesorului său de a fi unul din liderii SUV-urilor compacte. Iar, pentru asta, oficialii americani au avut grijă să integreze tot ce au avut mai bun în noul model. Pentru că o piaţă concurenţială tot mai aprigă, cu presiuni imense din partea modelelor japoneze, obligă fiecare angajat al grupului DaimlerChrysler să lucreze la capacitate maximă. Mai ales acum, când parteneriatul germano-american se clatină, iar situaţia părţii americane nu este deloc roz. În aceste condiţii, speranţele puse în Liberty sunt mari.
Stiliştii Jeep au considerat că revenirea la designul clasic, al primului Jeep folosit de armata americană în al doiea război mondial, va fi o formulă câştigătoare. Asemănarea între cele două modele la partea frontală este evidentă, însă evoluţia apărută în timp se poate observa mai ales în ceea ce priveşte calitatea fabricaţie şi atenţia pentru detalii. Grila faţă cromată integrează farurile pătrăţoase, flancate în exterior de aripile foarte proeminente, asemănătoare cu cele folosite pe maşinile de acum jumătate de secol.
Privind maşina din lateral, observăm geamurile mici, încadrate de stâlpi groşi şi aceleaşi linii unghiulare, fără aproape nici o curbă. Acesta este evident un preţ plătit pentru dorinţa arzătoare de a semăna cât mai mult cu strămoşii săi, dar care, pe de altă parte, lasă impresia de rigidate şi robusteţe, criterii foarte căutate de unii clienţi. Luneta se poate deschide separat de hayon, permiţând un plus de mobilitate în ceea ce priveşte accesul la portbagaj.