Intenţiile celor de la Nissan sunt clare: Infiniti G37 Coupe va intra fără menajamente pe teritoriul coupe-urilor medii de prestigiu, ge genul lui BMW Seria 3 Coupe şi Audi A5, modele faţă de care Infiniti nu se teme în America.
Versiunea europeană a suferit câteva modificări, printre care scăderea puterii propulsorului V6 de 3,7 litri la 310 CP, în primul rând din raţiuni de reducere a emisiilor poluante. Trenul de rulare a fost tunat pentru a oferi o manevrabilitate excelentă, iar, ca noutate tehnică, remarcăm înlocuirea cutiei de viteze automate cu 5 trepte cu una evoluată, cu 7 trepte şi sistem ASC (Adaptive Shift Control) – care presupune o injecţie suplimentară de combustibil la retrogradare, pentru un răspuns mai sportiv al motorului.
Lista de dotări standard va fi foarte lungă, nelipsind sistemul de control al stabilităţii ESP, în timp ce pachetul Sport propune şi un diferenţial cu alunecare limitată. De asemenea, o serie de materiale din interior au fost upgradate calitativ, pentru ca Infiniti G37 Coupe să nu fie mai prejos decât rivalii săi mult mai cunoscuţi, iar consola centrală este un adevărat centru de comandă high-tech, pe gustul amatorilor de gadgeturi.