Hyundai va prezenta la Salonului
Auto de la Frankfurt, Hyundai ix35, urmaşul lui Hyundai Tucson.
Tucson a fost un model care a avut un succes neaşteptat datorită
dimensiunilor sale compacte, într-o eră în care SUV-urile se bazau
pe filozofia „cât mai mare şi cât mai puternic”. Evoluţia este însă
evidentă la Hyundai ix35, atât cantitativă cât şi calitativă. În
primul rând acest model este mai lung cu 8 centimetri şi mai lat cu
2, având dimensiuni exterioare de 4,41 metri, respectiv 1,82 metri.
De asemenea, ampatamentul a crescut cu 1 cm pentru a facilita
spaţiul interior, în schimb înălţimea a scăzut cu 2 cm, dar fără a
afecta spaţiul la cap.
Iar în privinţa esteticii, Hyundai ix35 preia destul de fidel
tema lansată de conceptul ix-onic la Salonul de la Geneva şi este
primul model care etalează noua grilă hexagonală. Din punct de
vedere stilistic, evoluţia este mai mult decât evidentă şi de bun
augur. De asemenea, acesta beneficiază de motorizări mult mai
performante. Cea mai cerută motorizare va fi cea Diesel de
2.0 litri, care vine în două versiuni de putere, 136 CP şi 181
CP. Totuşi din Noiembrie 2010 se va mai introduce o
motorizare Diesel economică 1.7 de 113 CP, probabil pe versiunile
de bază.
Cei care preferă benzina vor avea de ales dintre un 2.0
litri de 164 CP şi un 1.6 de 138 CP, cu menţiunea că unitatea mai
mică poate fii comandată din 2010. Toate motorizările vor
fi cuplate la cutii manuale cu 6 trepte, existând şi o unitate
automată, oferită însă doar în combinaţie cu propulsoarele
Diesel.
Evoluţia calitativă înseamnă şi o echipare mai bogată şi un
plus de tehnologie. Astfel, Hyundai ix35 vine în standard cu buton
de start şi cheie inteligentă, un ecran de 3,5 inchi,
ascuns în oglinda retrovizoare, pentru a facilita manevrele de
parcare şi cu navigaţie prin satelit integrată (ca
opţional). Jante pe 16 inchi de aliaj sunt în standard, dar pot fi
comandate şi unele pe 18. Vânzările oficiale vor debuta în
primăvara următoare cu preţuri care vor gravita în jurul a 18.000
de euro.